Datorie achitată către cei care şi-au făcut datoria


Sâmbătă, 22 august, în pauza meciului amical dintre FC Caransebeş 1913 şi Mama Mia Becicherecu Mic, Stadionul Municipal din Parcul Teiuş a găzduit un eveniment emoţionant. Omul de fotbal Dan Avram, care este şi director sportiv al clubului care evoluează în Liga a II-a, a oferit diplome de excelenţă şi medalii din partea administraţiei locale celor care în 10 mai, atunci când s-au sărbătorit 102 ani de la primul meci oficial din oraş şi 95 de ani de la prima partidă oficială într-un campionat, disputat la Caransebeş, nu au putut fi prezenţi la festivitate.

Astfel, au fost recompensaţi pentru activitatea pusă în slujba fotbalului caransebeşean Puiu Sibiescu, un mare portar din trio-ul care a făcut cinste oraşului – Nelu Ambruş, Puiu Sibiescu, Tică Udrea –, Ştefan Cara, un mijlocaş „fâşneţ”, Ion Teodorescu şi Gheorghe Zlătaru.

Totodată, organizatorii i-au acordat o diplomă şi lui Marian Vlad, fost doctor al echipelor caransebeşene între anii 1980-1990, el însuşi jucător în Divizia B, la Roşiorii de Vede.

Au mai fost prezenţi pe stadion Mircea Mateescu, Iulică Caraiman, Dumitru Matei, Grigorescu Paka, Doru Călina, Gheorghe Hogea şi Gigi Giucoane, cu toţii „monştri sacri ai fotbalului caransebeşean”, după cum i-a numit Dan Avram.