Suma datoriilor pe care Primăria Caransebeş le are de încasat de la persoanele fizice şi juridice, precum şi identitatea acestora, situaţie cerută recent de consilierul social-democrat Gavrilă Ardelean, pare cu atât mai de actualitate cu cât bugetul municipiului, în sumă de 35 de milioane de lei, suferă la toate capitolele. Iniţial, s-a considerat că acest lucru este interzis de lege, invocându-se secretul fiscal, cu toate că primarul Felix Borcean a fost de acord ca aceste date să fie făcute publice. Cum însă legislaţia în domeniu este foarte stufoasă şi, pe alocuri, ambiguă, s-a luat decizia să se iniţieze un proiect de hotărâre în acest sens, pe marginea căruia să se pronunţe aleşii municipali.
Acest lucru s-a întâmplat în şedinţa ordinară de miercuri, 28 februarie, a Consiliului Local, atunci când s-a discutat proiectul de hotărâre privind aprobarea plafonului minim al obligaţiilor fiscale restante datorate bugetului local. Acesta este de 500 de lei pentru persoanele fizice şi 2.000 de lei pentru persoanele juridice.
„Vom publica, în sfârşit, lista datornicilor la bugetul local. Iniţial, noi am propus, după modelul Oradea, suma de 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi de 5.000 de lei pentru persoanele juridice. În cadrul discuţiei pe care am avut-o cu doi consilieri social-democraţi înaintea şedinţei, ei au venit cu propunerea de a scădea puţin acest plafon, pentru că, într-adevăr, Caransebeşul este un oraş de categorie inferioară municipiului Oradea, mă refer la numărul de locuitori şi la investiţiile din oraş. Propunerea avansată de cei doi consilieri PSD a fost de 500 de lei plafonul minim pentru afişarea datornicilor persoane fizice şi 1.500 de lei pentru persoanele juridice, iar eu le-am propus 2.000 de lei pentru persoanele juridice, astfel că în final s-a votat în forma cu 500 şi 2.000 de lei”, a spus primarul Felix Borcean.
Conform legislaţiei în vigoare lista cu datornicii la bugetul local va fi publicată trimestrial, respectiv de patru ori pe an, ea fiind actualizată de fiecare dată.
Întrebat ce face municipalitatea pentru recuperarea acestor datorii, directorul economic al Primăriei, Horia Irimia, a spus că s-au trimis somaţii şi s-au făcut constituiri la masa credală, dar multe dintre firmele în cauză sunt în insolvenţă sau reorganizare, astfel că unele dintre ele nu pot fi executate. „Sunt unele din 2013, în această situaţie, în 2008 sau 2009 s-a preluat o mare sumă de amenzi, undeva între 4 şi 5 milioane de lei, de la ANAF, fiind vorba aici, de exemplu, de amenzile de circulaţie, pe care atunci le încasa această agenţie, bani care evident că nu s-au mai recuperat. În principiu, aceşti datornici au fost urmăriţi, pot să vă asigur de asta. Şi în cazul persoanelor fizice din Caransebeş trimitem actele la sediile din Bucureşti ale BCR sau BRD, fiindcă aceşti oameni poate au proprietăţi în municipiu, pentru care nu şi-au plătit impozitele, dar ei lucrează în alte oraşe, iar atunci li se face poprire pe conturile deschise în acele localităţi”, a spus Horia Irimia.
Bianca METEŞ