Caransebeşenii au participat la o nouă acţiune de ecologizare, desfăşurată sâmbătă, 12 mai, în cadrul campaniei „Let`s do it, România!”. De această dată, au răspuns „prezent” un număr de 300 de voluntari, elevi, părinţi şi cadre didactice, care au curăţat de deşeuri cartierele Țiglărie, Pipirig, Balta Sărată, zona Motel şi malurile râului Sebeş, la Autogară şi în zona Pieţei Centrale Agroalimentare. După eforturi de câteva ore, voluntarii au reuşit să umple 300 de saci de câte 240 de litri fiecare, convinşi fiind că acţiunea lor va reuşi să-i determine pe cetăţenii municipiului să înţeleagă că trebuie să înveţe să păstreze curat mediul înconjurător. Gunoaiele adunate au fost ridicate seara de angajaţii societăţii de salubritate, Transal Urbis.
La fel ca în anii precedenţi, scopul acestei acţiuni voluntare este acela de a stimula motivaţia pentru protecţia mediului şi de a forma un comportament ecologic adecvat, prin asumarea unor responsabilităţi sociale şi conştientizarea asupra importanţei menţinerii unui mediu cât mai curat. (C. Senco)