Înainte de a mă întoarce acolo, voi explica de ce ar trebui s-o fac. Încep prin a declara public că votez împotriva lui Băsescu, argumentându-mi totodată atitudinea. Când românii scandau „Decât să-l votăm pe Bombo, mai bine plecăm în Congo!”, eu eram demult în „Congo”, şi aş fi vrut să mă întorc acasă… Na!, am făcut-o, şi acuma recunosc că îmi pare rău. Nu de „Bombo”, ci de mine. De „Bombo” nu-mi pasă nici cât negru sub unghie. A vrut să se omoare, cică, pentru că i-a fost terfelită demnitatea umană. Ce să spun, marea lui demnitate umană?!… Nu a fost condamnat la muncă silnică şi nici măcar pe viaţă. Penitenciarul „Rahova” este o puşcărie de lux – asistenţă medicală, bibliotecă la dispoziţie, păpică bună, pachete de-acasă, cameră solo cu televizor etc. După câteva luni, va fi pus în libertate pentru bună purtare. Eu nu înţeleg ce şi-ar dori „Bombo” mai mult de atât? Majoritatea românilor o duc mai prost şi ar fi dispuşi să facă schimb cu el în orice clipă. Tatăl meu a fost arestat în 1950 şi bătut ca un cîine, dar nu a încercat să se sinucidă. Pe „Bombo” nu l-a bătut nimeni, agenţii de poliţie s-au purtat frumos cu el, i-a fost trimisă preventiv şi o Ambulanţă. Televiziunea a fost de faţă non-stop, ca întreaga naţie să asiste live şi cu sufletul la gură la o dramatică telenovelă indiană în plină desfăşurare. Evident, se va întoarce acasă, pe strada Zambaccian, ca un erou. Ponta îi va da o decoraţie şi o uriaşă pensie de excelenţă pentru merite deosebite. Chiar aşa, ce să-ţi doreşti mai mult de la viaţă?

Problema mea nu mai este „Bombo”; el e deja istorie. Pe mine mă preocupă, acum, altceva, şi anume, jignirile ce mi se aduc zi de zi. Îmi sunt permanent ofensate inteligenţa şi capacitatea de percepţie a realităţii prin denaturarea adevărului. Mi se spune, ca la un tâmpit, că albul e negru şi negrul este alb. Îmi este terfelită demnitatea cetăţenească de către un marinar arţăgos, Traian Băsescu, împreună cu gaşca lui de bişniţari de port, care au pus mâna pe ţară ca nişte piraţi şi o pradă sistematic. Au furat până nu se mai poate, cu o nonşalanţă de mafioţi… Adevăraţi profesionişti ai tâlhăriei la scară înaltă!

Recent, am găsit în cutia de scrisori câteva „Comunicări” (respingeri) trimise de Tribunalul Caraş-Severin din Reşiţa, ca urmare a acţiunii mele în Instanţa civilă de solicitare a despăgubirilor pentru persecuţiile la care am fost supus împreună cu familia mea în timpul regimului comunist… Nu îţi vine să crezi de câtă inconsecvenţă, denaturare şi ipocrizie dă dovadă acest regim al lui Băsescu. În anul 2009 este emisă o lege – votată de Parlamentul României –, Legea Nr. 221, prin care orice persoană care a suferit represalii politice în timpul regimului comunist poate cere prin instanţa de judecată despăgubiri pentru prejudiciile suferite. Acelaşi regim Băsescu, cu numai un an mai târziu, când nu mai avea nevoie să se laude în faţa Occidentului c-ar fi condus de spiritul dreptăţii, vezi Doamne, ca orice guvern democratic, abrogă mai sus numita lege prin Decizia Nr. 1358/21.10.2010 a Curţii Constituţionale a României şi o declară nulă, adică neconstituţională… Citez textual din respingerea care mi-a sosit de la tribunal: „…Daunele morale fiind nemateriale, nu pot avea un echivalent valoric, deci nu pot fi evaluate în bani…”, sau, într-alt loc: (…Suferinţa morală nu poate constitui o sursă de îmbogăţire nelegitimă…) etc. Textul e un şirag de perle de genul acesta – pe alocuri cu dezacorduri gramaticale, demne doar de Europarlamentarii români – şi, dacă nu ar fi de plâns, şi dacă nu ai fi tu acela în cauză, ai putea muri de râs văzând gogomăniile acestui regim. Puţul înţelepciunii băsesciene pare nesecat. Caragiale sută la sută !… Bun, de acord cu dânşii, dar i-aş ruga pe procurorii şi judecătorii băsişti să-mi explice în ce ar dori dumnealor să-mi evalueze suferinţa?… Poate, în nişte echivalări morale, cum ar fi o reparaţie, prin introducerea în viaţa socială a dreptăţii, a cinstei, a onoarei, a culanţei – măcar prin cerutul unor scuze de rigoare etc. Nu!, deloc, dragi prieteni! Regimul Băsescu nu mai are nici bani, pentru că i-au furat ca tâlharii la drumul mare, aducând ţara la sapă de lemn, şi nici nu are de gând să introducă mult-râvnitul consens social, într-o ţară sfâşiată de învrăjbire şi harţă continuă.

De aceea zic că voi vota pentru demiterea lui Băsescu, şi, totodată, le spun colegilor şi amicilor intelectuali, chipurile, cândva de aceeaşi parte a baricadei, că ne-au înşelat aşteptările. Nu au făcut altceva decât să ţină de şase până ce furau hoţii. Nu mă îndoiesc că le-a picat şi lor ceva din afacerea asta. Întrebarea este: oare, destul ca să se fi meritat potlogăria?…

Oare, va mai trebui să plecăm cu toţii în „Congo”?… Eu am experienţă suficientă în treburi d-astea şi sunt dispus să dau consultanţă oricui. Evident, nu chiar pe gratis, căci, tot ce-i pe gratis n-are valoare, ne învaţă viaţa…

Sau, poate, totuşi, nu va mai trebui să plecăm(?) Personal, recunosc că am şi eu limitele şi răutăţile mele, ca orice muritor. De exemplu, dacă aş şti că ar ajunge şi marinarul la „Rahova”, şi ar fi pus în aceeaşi celulă cu „Bombo” (Sic transit gloria mundi!), obligaţi fiind să-şi facă nevoile în aceeaşi chiblă (toaletă), pentru mine ar fi o satisfacţie suficientă ca să nu mai râvnesc la despăgubiri materiale de la sărăcita şi tâlhărita Românie… (Şi puţul înţelepciunii mele e profund, nu-i aşa!?).

Sculptor Bata MARIANOV

Schopenhauerstr. 23

Gărâna 20 iulie 2012

(Mai sunt nouă zile şi încă nu mi-am luat biletul de plecare; poate voi mai găsi ceva la „last minute”, dacă va fi nevoie)