La sfârşitul săptămânii trecute, cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, la Scăiuş, comuna Fârliug, a avut loc tradiţionala Rugă, prilej cu care Casa de Cultură din localitate a primit numele Protopopului Vasile Petrica.
Administraţia locală şi cetăţenii comunei au ţinut să-şi arate astfel recunoştinţa şi preţuirea pentru o adevărată personalitate a vieţii monahale, dar şi a literaturii şi cercetărilor istorice, Protopop Dr. Vasile Petrica, fiu al acestor locuri.
Despre Cetăţeanul de onoare al judeţului Caraş-Severin, fiu al Scăiuşului, dr. Vasile Petrica, a vorbit Ioan Borduz, primarul comunei Fârliug, iniţiatorul acestui demers. „Evenimentul de astăzi, sărbătoarea «Adormirii Maicii Domnului», este cea mai importantă sărbătoare a verii. Întotdeauna, la Scăiuş, Ruga ţine două zile, în 15 şi 16 august. Acum, pe lângă Ruga Satului, Consiliul Local al comunei Fârliug a hotărât – şi acesta e un lucru important, pentru care le mulţumesc consilierilor – ca începând cu această dată, Căminul Cultural din Scăiuş să poarte numele Preaonoratului Părinte Protopop Dr. Vasile Petrica, un om care s-a născut aici şi a slujit atât Cultura, cât şi Biserica Ortodoxă Română, timp de aproape 45 de ani. Consider că acesta este un act de cinstire pe care domnia-sa îl merită, şi mă bucur din tot sufletul pentru aceasta, alături de concetăţenii din Scăiuş, alături de toată comunitatea din Fârliug, şi nu numai de aici”, a spus edilul Ioan Borduz.
La rândul său, sărbătoritul, Protopop Dr. Vasile Petrica, a declarat: „Este un moment de mare satisfacţie faptul că satul natal mi-a făcut această surpriză, dând Căminului Cultural de aici numele meu. Sunt bucuros pentru că munca mea în domeniul culturii, al spiritualităţii creştine, a fost reliefată într-un mod foarte sensibil. De mic copil, aici, în sat, am îndrăgit cartea, învăţătura, am pornit pe drumul şcolii şi în acelaşi timp al scrisului… Am publicat până acum zece cărţi, urmează încă două chiar anul acesta… M-am consacrat administraţiei bisericeşti, fiind 32 de ani protopop la Reşiţa, am fost şi cadru universitar la Universitatea «Eftimie Murgu» până m-am pensionat, şi mă gândesc cu mult drag la toţi cei care m-au ajutat, m-au sprijinit, în acest sat încărcat de istorie, dar şi de privaţiuni, şi spun asta fiindcă oamenii au trecut printr-o perioadă extrem de grea, sub conducerea celor care n-au sprijinit oamenii, ci i-au exploatat în numele aşa-zisei democraţii, care era, de fapt, o parodie a democraţiei…”.
În aceeaşi zi a fost sărbătorită şi pensionarea secretarului comunei Fârliug, Gheorghe Mitric, şi el fiu al Scăiuşului, cel care a fost în slujba Primăriei şi a consătenilor săi vreme de 40 de ani.
La Rugă, programul artistic a fost susţinut de solista Maria Milu-Sorescu, care a trezit spiritul de dansatori de brâu al localnicilor, un joc de tradiţie la sărbătorirea hramului bisericii din localitate, de Adormirea Maicii Domnului, care are loc în fiecare an în data de 15 august.
Bianca METEŞ