Pe site-ul Via Transilvanica a apărut recent o postare a unui îndrăgostit de drumeţii, Ionuţ Cocoloş, care, în cea de a cincizecea zi a aventurii sale pe acest traseu, a descris, într-un mod extrem de atrăgător, porţiunea parcursă între Caransebeş şi Oţelu Roşu.
„După o mică pauză de ploaie, mă întorc repede pe Via Transilvanica și după ce fac poza cu borna din centrul orașului Caransebeş pornesc pe lunga stradă Traian Doda până când dau de aeroport și atunci îmi dau seama că am deviat un pic de la traseu, dar nu mă mai întorc.
Mai departe văd vreo cinci, șase turme de oi, dar sunt destul de departe și nu am probleme, doar că aproape de Zervești îl întâlnesc pe Nea Vodă cu turma sa și care are un câine maidanez și pe cățeaua Pamela, dar îmi spune să nu îmi fie teamă că sunt amândoi cam bleguți. Însă după Dalci apar doi uriași, incisivi și extrem de insistenți, și de abia scap cu o bucată de pâine extrasă din rucsac în ultima clipă!
Ajung la Cicleni și îl cunosc pe Petre, care vrea neapărat să facă o faptă bună, și se oferă să mă conducă la un izvor ca să îmi iau o sticlă de apă. Inițiativa sa este cu atât mai mult de admirat, în condițiile în care el din naștere nu poate să meargă, iar acum pășește doar în cârje. Impresionant gest și câtă voință!
Tot la Cicleni am plăcuta surpriză de a-i întâlni pe Adela și Sorin, doi frați din Timișoara care călătoresc pe Via, de la Bucova până la Cruşovăț. Facem schimb de experiențe și promitem că o să ne ajutăm dacă o să mai avem nevoie, ei sunt foarte prietenoși și foarte de treabă. Îl cunoaștem și pe Nea Oprea, care are 81 de ani dar nu pare, și pe care îl punem să ne facă poza și bineînțeles facem și cu dânsul una, că așa e frumos.
Ajung pe urmă la Var și mă întreabă oamenii din sat ce caut pe acolo, dacă vând ceva. Când află de unde vin și unde mă duc, rămân uluiți, dar primesc felicitări.
Chiar și tanti Persida Drăguț, de 86 de ani, care se află la poartă poate la o bârfă, mă felicită. Sunt copleșit de-a dreptul.
Pe drum mai întâlnesc doi biciclişti, pe Cosmin și prietenul său, ei sunt din Piteşti, vin de la Sarmizegetusa și sunt hotărâți să campeze în primul sat, și poate găsesc și o bere.
Eu merg și tot merg și am și ceva dificultăți de orientare, că doar e un pic mai greu sa faci traseul invers, dar mă descurc. Întâlnesc pădurea de ferigă, incredibil cât de multă, nu am văzut atâta în viața mea, întâlnesc și trei câini care cum văd o ciudățenie ca mine brusc fac stânga împrejur și o iau la fugă. Apoi, mai spre seară, ajung în satul Glimboca, unde, după ce descopăr calea ferată abandonată și gara transformată în locuință particulară, îl cunosc pe domnul Radu, care îmi spune că lucrează la primărie și că a ajutat la plantatul bornelor în trecut. Îi mulțumesc și eu în numele drumeților de pe Via!
Trec apoi Bistra și mă grăbesc, că se apropie noaptea, și merg și parcă nu mai ajung, apar locuințe, apoi zona industrială, apoi iar locuințe, iar zona industrială, și întreb câți kilometri mai sunt, tot doi de vreo patru kilometri, și mă opresc la o casă unde sunt mai mulți oameni, unde nu prea mai scap ușor, că mă pun să le spun tot, iar o doamnă destul de tinerică și drăguțică îmi și zice că dacă ar avea un soț ca mine imediat ar băga divorț. Până la urmă aduc și un cântar să vadă ei câte kilograme are rucsacul meu,12,5, și eu mă așteptam la mai mult, mă cântăresc și eu, 74, vai ce-am mai slăbit, apoi ne despărțim, ei să mulgă vaca, eu să ajung la hotel Fiama, unde îl găsesc pe Nea Nicu și iar povești, dar fug la culcare, că sunt rupt de obosit”.
Bogdan NAUM