În cursul zilei de 15 ianuarie, Poliţia Oraşului Caransebeş a fost sesizată cu privire la faptul că, în apropierea unei unităţi bancare, unui bărbat în vârstă de 77 de ani i-a fost sustrasă suma de 1.200 de lei.
Din cercetările efectuate şi din discuţiile purtate cu partea vătămată, poliţiştii au constatat că, după ce a retras de la bancomat suma de 1.500 de lei, 300 de lei i-a dat soţiei sale, iar ceilalţi 1.200 de lei i-au fost smulşi din mână de doi tineri care l-au pândit pe bătrân. Poliţiştii i-au identificat pe cei doi minori în vârstă de 15, respectiv 16 ani, care sunt fraţi şi domiciliază în Obreja.
Cercetările – se arată în comunicatul emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin – continuă în cadrul unui dosar de cercetare penală întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, precum şi pentru recuperarea prejudiciului. (B. Naum)