La mijlocul lunii, aşa cum am relatat, pe larg, în ziarul nostru, la fel ca şi alte oraşe din Banat, şi Caransebeşul s-a confruntat cu inundaţii care au produs importante pagube materiale, valoarea acestora fiind limitată de intervenţia promptă a celor de la Detaşamentul Caransebeş al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin, de la Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare şi de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, ambele din cadrul Primăriei municipiului, la acţiuni luând parte şi reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale Apele Române.
În aceeaşi perioadă în care au fost inundate străzile Tudor Vladimirescu, Dâlmei, Padeş şi Pipirigul Mare, pârâul Zlagna, aflat, ca şi râul Potoc, în gospodărirea Administraţiei Bazinale de Apă Banat, a ieşit din matcă, inundând imobile, gospodării, grădini, şi rupând două poduri. Acest lucru s-a întâmplat cu toate că, în urma unor incidente similare înregistrate de-a lungul timpului, aici s-au făcut investiţii substanţiale, prin decolmatarea albiei, regularizarea cursului natural al pârâului şi amenajarea malurilor.
„Chiar îndiguită şi reamenajată, Zlăgniţa n-a avut capacitatea de a prelua întreg volumul de apă şi am avut probleme în CaransebeşulNou. Cred că a sosit momentul să luăm decizii capitale şi chiar istorice, astfel încât să scoatem Zlăgniţa din Caransebeş. Propunem factorilor de decizie ca pârâul să fie deviat în zona extravilană printr-o albie artificială, făcută în amonte de Centura de ocolire a municipiului, în zona fostului Complex de vaci. Astfel, Zlăgniţa nu va mai intra în Caransebeşul Nou şi va fi direcţionată paralel cu Centura, direct în Sebeş”, a declarat primarul Marcel Vela.
Ca urmare, administraţia locală caransebeşeană a hotărât să trimită patru Adrese factorilor abilitaţi – Instituţiei Prefectului judeţul Caraş-Severin, Administraţiei Bazinale de Apă Banat, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Administraţiei Naţionale Apele Române –, în care se propune ca pârâul Zlagna, care traversează municipiul de la est spre vest, vărsându-se în râul Timiş, să fie deviat spre nord, pentru a fi deversat în râul Sebeş, astfel încât să nu mai treacă prin intravilanul oraşului. Operaţiunea s-ar putea face printr-o albie artificială, paralelă cu Centura de ocolire a Caransebeşului – Drumul European 70. Investiţia ar fi minoră – se mai arată în respectivele Adrese –, lungimea amenajării fiind minimă, deoarece distanţa albiei de la posibila bifurcaţie este mai scurtă înspre râul Sebeş decât cea actuală, înspre Timiş. În acest caz, s-ar impune realizarea unui singur podeţ pentru subtraversarea Drumului Comunal 12, spre satul Zlagna.
„Având în vedere că devierea ar rezolva definitiv problema inundaţiilor în sudul municipiului Caransebeş, vă rugăm să introduceţi în regim de urgenţă pe lista de investiţii a Administraţiei Bazinale de Apă Banat studiul de fezabilitate, proiectarea şi realizarea investiţiei «Devierea pârâului Zlagna în râul Sebeş»”, se mai solicită în respectivele Adrese.
În acest fel, actuala albie a Zlăgniţeiar rămâne disponibilă doar pentru cantităţile de apă pluvială din Caransebeşul Nou, care nu vor depăşi niciodată cota de inundaţii. În condiţiile în care preia periodic cantităţi mult mai mari de apă, rezultate din deversările controlate din Hidrocentrala de la Turnu Ruieni, Sebeşul ar avea capacitatea de a prelua şi Zlăgniţa.
Sonia BERGER