Adrian CRÂNGANU

Am spus – nu ştiu dacă am şi scris –, dar cu siguranţă am vorbit, în urmă cu vreo şase-şapte luni, cu prietenii, cu simple cunoştinţe şi chiar cu necunoscuţi, atunci când s-a nimerit, despre ce credeam eu că se va întâmpla pe la jumătatea acestui an. Şi ziceam la vremea respectivă că vor fi probabil proteste fără precedent în istorie, că vor fi greve şi mişcări de stradă şi că, în general, va fi mult mai rău decât ne puteam pe atunci închipui. Mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă erau sceptici, alţii însă mi-au dat dreptate, chiar dacă cu jumătate de gură, şi nu înţelegeam de ce, fiindcă mie mi se părea foarte simplu să anticipez ce va urma. Poate experienţa acumulată în 20 de ani de presă m-a făcut să înţeleg, să interpretez altfel fiecare mişcare, cuvânt sau privire ale guvernanţilor. Nu ştiu. E posibil. Cert e că am prevăzut – recunosc, fără a anticipa şi scânteia care va aprinde fitilul bombei sociale – exact ceea ce se va întâmpla. Prin aprilie-mai, spuneam eu atunci.

Că m-am dovedit profet în ţara mea, nu mă încălzeşte cu nimic, şi aş fi preferat de o sută de ori să mă înşel, decât să trăiesc satisfacţia amară că am dreptate. Dar nu despre ce calităţi excepţionale am eu sau cât de fin observator ori analist sunt voiam să vorbesc, ci despre altceva. Despre cum mi-e teamă că vom da greş, şi de data asta, în ceea ce ne-am pus în cap să facem, iar sentimentul că nu mă înşel seamănă perfect cu cel din urmă cu şase-şapte luni. Nu comentez măsurile pe care ,,Guvernul de la Cotroceni” a anunţat că are de gând să le ia. Are cine să facă asta. Mie tare mi-e teamă de altceva: că nici de data asta n-o să fim în stare să ne ţinem promisiunile. Nu de alta, dar oamenii ăia de la Fondul Monetar Internaţional au plecat cu inima împăcată că s-au înţeles până la urmă cu nişte alţi oameni, de cuvânt, ca şi ei, şi că au să ne dea banii dacă şi noi ne vom respecta angajamentele. Sunt convins de asta. Noi, însă, ce ne apucăm să facem? Ca orice bun român, începem prin a da înapoi. Că câr, că mâr, că să mai vedem, să mai analizăm, să ne mai gândim…

E clar că nimănui nu-i convine să i se ia 25 la sută din salariu. E limpede că pe mulţi bătrâni îi condamni la moarte tăindu-le 15 la sută din pensii. Dar e clar ca bună ziua şi că existau şi alte soluţii pentru a nu se ajunge până aici. Mi-e, într-un fel, jenă să spun asta, pentru că îi cunosc pe oamenii respectivi, dar ştiu persoane cu pensii ameţitoare, prin absolut nimic justificate, sau altele care primesc, lună de lună, stimulente care echivalează cu încă un salariu, pentru care nu mişcă un deget. Iar acum, în loc să fi văzut toate astea la timp, guvernul şi sindicatele o scaldă, o dau la întors şi caută tot felul de floricele şi soluţii să fenteze înţelegerea cu FMI.

Iar dacă guvernul nu înţelege nici acum să nu repete greşeala din urmă cu un an, când a mai încercat o dată să-i dribleze pe cei de la FMI şi am văzut ce-a ieşit, cred că singura soluţie şi arătăm că mai avem onoare, ca să primim banii, e să ne dăm noi demisia. Ca popor.