După ce proiectul iniţiat de consilierii judeţeni ai Uniunii Social-Liberale, privind organizarea unui referendum prin care locuitorii să fie consultaţi dacă sunt sau nu de acord cu desfiinţarea judeţului Caraş-Severin a fost respins ,,la mustaţă”, cu 16 voturi contra 15, în special datorită poziţiei aleşilor democrat-liberali, deputatul caransebeşean PD-L Gheorghe Hogea a declarat că agreează noua formă de organizare adiministrativ-teritorială propusă de preşedintele ţării, respectiv înfiinţarea celor opt regiuni şi două judeţe – Harghita şi Covasna. Afirmaţia a fost făcută de deputatul democrat-liberal într-o conferinţă de presă susţinută vineri, 24 iunie. De asemenea, la întrebarea reporterilor referitoare la modul în care ar vota în cazul în care ar rămâne valabilă varianta cunoscută sub numele de ,,opt mari şi două mici”, Gheorghe Hogea a răspuns: „Sincer să fiu, sunt de acord ca Timişoara să rămână capitala celor patru judeţe, respectiv Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin”.
Interesant este faptul că opiniile parlamentarului cărăşean intră în contradicţie cu cele ale preşedintelui Organizaţiei PD-L Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, care s-a declarat în favoarea păstrării actualelor judeţe. (T. Mesner, S. Berger)