CFR Era Club – Scorilo-Autocatania II 2-10 (0-3)
În cadrul celei de a XXIV-a etape a Ligii a IV-a, programată miercuri, 20 aprilie, s-a disputat derby-ul oraşului Caransebeş, între CFR Era Club şi Scorilo-Autocatania II. Meciul s-a încheiat cu un neverosimil 2-10, cel mai sever scor înregistrat vreodată în întâlnirile dintre cele două echipe. Iar dacă la pauză oaspeţii conduceau doar cu trei goluri, în partea a doua diferenţa au făcut-o nou-intraţii pe teren Văcărescu şi Grigorie, care activează la cealaltă echipă a clubului, care joacă în Liga a III-a. Scorilo-Autocatania II ocupă locul 8 în clasament, cu 34 de puncte. (S. Rogoz)
Etapa cu numărul XXIV a Ligii a IV-a a programat miercuri, 20 aprilie, derby-ul oraşului Caransebeş, între CFR Era Club şi Scorilo-Autocatania II. Şi dacă vremea a fost frumoasă, cu un soare primăvăratic, deasupra suporterilor gazdelor s-au adunat nori grei, care anunţau o ploaie de goluri. Şi asta pentru că, încă de la primul fluier al arbitrului, oaspeţii s-au instalat la cârma jocului, periclitând poarta apărată de Vitan, însă câteva nesincronizări ale atacanţilor lui Dan Doran au făcut ca tabela de marcaj să rămână neschimbată.
Această stare de lucruri nu a durat mult, deoarce, în minutul 7, Boureanu a bătut un aut până la Lepa, care, nemarcat în careu, a lobat mingea peste portarul gazdelor, deschizând scorul. Peste numai două minute, gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de la 20 de metri, zidul a respins, Păvălan a luat mingea şi a făcut o cursă de 50 de metri, l-a depăşit şi pe Vitan, ieşit în întâmpinare, şi, din careu, cu poarta goală în faţă, a dus scorul la 0-2.
Oaspeţii s-au menţinut în continuare în atac, având încă două ocazii de a înscrie, prin acelaşi Păvălan, al cărui şut de la 18 metri, din minutul 13, a trecut puţin pe lângă vinclu, şi prin Boureanu, în minutul 22, însă încercarea sa de a-l loba pe Vitan nu a reuşit, mingea trecând la câţiva centimetri de transversală.
Prima ocazie cu adevărat importantă a ceferiştilor a venit abia în minutul 31, când fostul component al lui Scorilo-Autocatania II, Ionescu, acum la CFR Era Club, a prins un ,,trasor” de la 18 metri, la colţul lung, însă Socaci s-a întins şi a respins cu vârful degetelor în corner. A urmat incursiunea lui Ungur, care i-a pasat în careu lui Ardelean, însă atacantul gazdelor a fost deposedat în ultimul moment de Urs, după care, în minutul 34, Ungur a executat o lovitură liberă de la 18 metri, însă portarul oaspeţilor a reţinut.
În minutul 37, gazdele au rămas în zece oameni, Imbre văzând două cartonaşe galbene în aceeaşi fază, ultimul pentru proteste. Oaspeţii au mai avut o ocazie bună de a înscrie în minutul 38, însă lovitura liberă executată de Dovlete, de la 22 de metri, a fost scoasă din vinclu de Vitan. Scorul pauzei avea să fie 0-3, şi a fost stabilit în ultimul minut, când acelaşi Dovlete a executat o lovitură liberă din aproape acelaşi loc, peste zid, iar Vitan a scăpat mingea printre mâini în poartă.
Tehnicianul Dan Doran a început partea a doua a meciului cu Văcărescu şi Grigorie, lucru care avea să se vadă în economia jocului. Gazdele au construit o fază frumoasă în minutul 56, când Bica a prelungit la Ristache, acesta a trimis mai departe, cu capul, în careu, la Velescu, care a tras din voleu, însă mingea a trecut peste poartă. Pe contraatac, Lepa a ajuns în faţa careului, a trimis peste Vitan, Frenţ şi Manicea au urmărit balonul, fundaşul ceferist, presat, împingând-o în propria poartă. În minutul următor, Văcărescu, ajuns în careul gazdelor, a prins un şut de la 10 metri, fără şanse pentru Vitan, şi a dus scorul la 0-5. În minutul 61, Urs a recuperat o minge la centrul terenului, a pătruns nestingherit şi, rămas singur cu Vitan, a tras de la 16 metri, însă portarul gazdelor a deviat cu mâna în corner. Imediat, l-a copiat şi Păvălan, care a dejucat pasul la ofsaid al fundaşilor ceferişti, însă şutul său, de la 17 metri, a trecut peste poartă. În replică, în minutul 67, Manicea a trimis o torpilă de la 30 de metri, însă nu a nimerit ţinta.
În minutul 76, Grigorie a făcut o fază de toată frumuseţea pe partea stângă, i-a pasat în careu lui Frenţ, care, altruist, i-a centrat lui Păvălan, la 11 metri, acesta înscriind în poarta goală. După doar două minute, Puşchiţă a trimis o pasă de 40 de metri în adâncime, la Grigorie, peste întreaga apărare adversă, acesta i-a pasat lui Lepa, care i-a întors serviciul, jucându-se cu Vitan, Grigorie înscriind pentru 0-7.
Gazdele au redus din handicap în minutul 80, prin Ionescu, care a transformat o lovitură de pedeapsă acordată de ,,centralul” Daniel Vărzan, după un fault asupra lui Păunescu. Tabela de marcaj însă nu avea să rămână mult timp nemodificată, deoarece, în minutul 83, după ce a driblat tot ce a întâlnit pe partea stângă, Puşchiţă a tras sec la colţul scurt, înscriind golul cu numărul opt pentru Scorilo-Autocatania II. În minutul 87, Văcărescu, scăpat singur de la mijlocul terenului, l-a driblat pe Vitan şi a dus scorul la un neverosimil 1-9. Peste doar un minut, acelaşi Văcărescu a făcut legea pe dreapta, a centrat în colţul opus, de unde Vireag a introdus mingea în poartă, stabilind cel mai sever scor înregistrat vreodată în întâlnirile dintre cele două echipe. Ultimul gol al partidei a fost înscris de portarul Vitan, din penalty-ul acordat ca urmare a unui fault comis de Urs asupra lui Ionescu.
CFR Era Club: Vitan, Imbre, Turnea (Toma), Manicea, Cosma, Ristache (Păunescu), Ionescu, Ungur, Velescu, Socaci, Ardelean (Bica). Antrenor, Florin Ardelean.
Scorilo-Autocatania II: Socaci, Ştefănuţ, Urs, Covăsală, Dovlete (Grigorie), Ivanici (Vireag), Păvălan, Puşchiţă, Boureanu (Văcărescu), Lepa, Frenţ. Antrenori, Dan Doran, Florin Bistrian.
A arbitrat la centru Daniel Vărzan, asistat la cele două lini de Dorel Andrici şi Cristian Voina.
Observatori: Nicodim Macarie, Gheorghe Tiuch.