Aproximativ 100 de reprezentanţi ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – Filiala Caransebeş au protestat luni, 24 ianuarie, timp de o oră şi jumătate, din Piaţa 1 Decembrie, din municipiul Reşiţa. Acţiunea rezerviştilor a fost deschisă de intonarea Imnului Naţional, după care s-a ţinut un moment de reculegere în memoria unui coleg militar, care a decedat ca urmare a şocului suferit la aflarea veştii că şi-a pierdut o parte a drepturilor băneşti cuvenite. Manifestarea din Piaţa Prefecturii a continuat cu ,,Hora Unirii”, după care fostele cadre, sprijinite de membrii Sindicatului Poliţiştilor din Banat, au dat citire revendicărilor.
,,Statutul nostru, care este în funcţiune din anul 1859, acum, practic, se desfiinţează. Acesta este motivul pentru care ne-am deplasat de la Caransebeş, să ne întâlnim cu domnul prefect: pentru a-i adresa protestul nostru, pentru ca, la rândul său, domnia-sa să-l înainteze mai departe, primului-ministru şi miniştrilor de resort, care, prin promovarea acestor legi, au generat această situaţie”, a spus col. (r) Marius Frăţilă, preşedintele Filialei Caransebeş a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. ,,Nu cerem milă, cerem doar să se respecte legea!”, au declarat protestatarii, subliniind că unora dintre ei li s-a redus pensia cu sume care au mers până la 1.600 de lei, adăugând că au depus contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de pensionare, urmând, în paralel, acţiunea de atacare în instanţă, la nivel centralizat, de sindicat.
Sonia BERGER