Sub denumirea „La o ceașcă de ceai…”, vineri, 11 decembrie, a avut loc o cvadruplă lansare de carte, găzduită de Pensiunea „Ana” din Marga, autorul acestui „desant” cultural fiind nimeni altul decât prof. univ. dr. Dumitru Jompan. Și, pentru ca evenimentul să se potrivească cu anotimpul pe care îl parcurgem, amfitrionii au avut grijă ca cei prezenți să se simtă oaspeții unei case pregătite de sărbătoare, în care toți cei care îi trec pragul sunt bineveniți, unde focul arde în șemineu, iar colindătorii sunt așteptați să apară din clipă-n clipă.
Anul 2015 s-a dovedit rodnic pentru prof. univ. dr. Dumitru Jompan, care a reușit să scoată de sub tiparniță patru lucrări cu un conținut extrem de interesant, incluzând câte un volum din corespondența trimisă și cea primită de autor, o cronologie muzicală a orașului Caransebeș și un volum dedicat personalităților care au marcat viața culturală și muzicală din zona Banatului, intitulat „De la predecesori la contemporani”.
Manifestarea a debutat cu prezentarea volumului „Corespondență – volumul VI – scrisori trimise (A-Z)”, apărut la Editura Mecatrin din Brașov, rolul de vorbitor revenindu-i doamnei prof. Rozina Ghiorghioni, directorul Liceului Bănățean din Oțelu Roșu. În cadrul prezentării a fost subliniată ideea de parteneriat pe care prof. univ dr. Dumitru Jompan a dezvoltat-o cu diverse persoane fizice și juridice în scopul obținerii informațiilor necesare pentru elaborarea lucrărilor viitoare.
Următoarea carte lansată a fost volumul doi al seriei intitulate „Caransebeș – Cronologie muzicală”, publicat la Editura Mecatrin din Brașov, segmentul de timp tratat în lucrare fiind cuprins între anii 1915-1944. Prezentarea acestui volum a revenit prof. Ramona Bogdan, directorul Școlii Gimnaziale din Zăvoi, care a subliniat caracterul științific al lucrării și strădania autorului de a scoate la lumină evenimente muzicale mai puțin cunoscute publicului larg, care s-au petrecut în capitala Banatului Montan, pe parcursul perioadei analizate în volum.
Cea de-a treia carte popusă cititorilor a fost volumul intitulat „Corespondență – volumul V – scrisori primite (A-Z)”, apărut la Editura Mecatrin din Brașov, având ca prezentator al lucrării pe cons. jr. Firuț Mihuț. În cuvântul său, vorbitorul a subliniat faptul că al cincilea volumul din corespondența prof. univ dr. Dumitru Jompan reprezintă o frescă a epocii în care au trăit atât destinatarul, cât și expeditorii scrisorilor cuprinse în lucrare, ce ascunde adeseori detalii surprinzătoare, de natură să stârnească curiozitatea cititorului și să-l îndemne spre o studiere mai aprofundată a biografiilor celor ce au întocmit aceste documente, oferind prilejul descoperirii unei vaste galerii de personalități care au jucat un rol important în cultura română, în susţinerea și promovarea muzicii, în general, și a muzicii corale, în special, a folclorului și tradițiilor populare.
Ultima carte lansată a fost volumul intitulat „De la predecesori la contemporani” – studii de muzicologie – publicat la Editura Episcopiei Caransebeșului, ce a fost prezentat de pr. cons. dr. Daniel Alic, vorbitorul subliniind importanța lucrării în contextul punerii în valoare a biografiei și operelor unor personalități ale vieții culturale din zona Banatului, precum și a unor evenimente muzicale ce s-au petrecut în zona Banatului. De asemenea, au fost făcute trimiteri la conținutul lucrării, la modul de sintetizare și prezentare a informațiilor culese de autor din documentele vremii, la demersul acestuia de a reflecta influența pe care muzica a avut-o asupra altor genuri ale artei și, în special, asupra literaturii, lăudabilă fiind din acest punct de vedere și stăruința autorului în ceea ce privește promovarea educației muzicale în școli, ca mijloc de îmbogățire a universului cultural și spiritual al generațiilor viitoare.
Cuvântul final a aparținut autorului celor patru volume lansate, care a făcut o scurtă evocare a unor episoade din viața sa, ce l-au ghidat spre muzică și scris, menționând dificultățile pe care le-a întâmpinat în procesul de elaborare a lucrărilor prezentate, dar și sprijinul de care a beneficiat din partea unor oameni cu suflet ales, care au înțeles importanța publicării acestor cărți.
În cea de-a doua parte a evenimentului, prof. univ. dr. Dumitru Jompan a schimbat pana scriitorului cu bagheta dirijorului și a invitat în scenă Grupul coral „Grănicerii Văii Bistrei” din satul Voislova, comuna Zăvoi, care au interpretat un repertoriu de colinde, amintind asistenței că se apropie Sărbătoarea Nașterii Domnului.
La finalul întălnirii, toți cei prezenți au avut prilejul să schimbe impresii despre evenimentul care tocmai s-a încheiat, la o ceașcă de ceai, gazdele exprimându-și disponibilitatea de a organiza și alte manifestări de acest gen.
Firuț MIHUȚ