„Desant” pe Aeroportul din Caransebeș!



Zborul fascinează! Câți nu ne-am fi dorit să avem aripi și să ne putem lansa cu ele în văzduh? Nu cred că există cineva care să nu își fi dorit măcar o dată în viață să zboare, indiferent cum… Mici fiind, unii dintre noi am testat zborul cu umbrela sau ne-am improvizat parașute din cearșafuri… Apoi, au venit avioanele de pasageri. M-am numărat printre norocoși: am zburat pentru prima oară cu avionul de la Caransebeș la București la vârsta de vreo doi ani, cu un avion An 2 la vârsta de 30, și cu elicopterul pe la 38. Însă, acum, nu am avut curajul să mă arunc în gol cu parașuta împreuna cu un instructor!
Spre deosebire de mine, 18 tineri din Caransebeș și-au învins emoțiile și au sărit, sâmbătă şi duminică, dintr-unul din avioanele An 2 ale Aeroclubului României, de la o înălțime de 3.000 de metri. Salturile s-au făcut în premieră pe Aeroportul din Caransebeș și au fost organizate de Aeroclubul Teritorial „Octavian Ulici” din municipiu. Timpul total, de la legarea în ham până la aterizare, a fost de aproximativ 45 de minute, dintre care aproximativ 10 de salt efectiv.
„Ne-am bucurat că au fost atât de mulți tineri dispuși să plătească o sumă de bani deloc neglijabilă pentru a sări cu parașuta. Pe viitor ne dorim să organizăm și cursuri de parașutism pe lângă cele de pilotaj”, a declarat Cristian Iorgov, comandantul aeroclubului.
Cei trei instructori care au efectuat salturile de la Caransebeș au în total 8.000 de astfel de aruncări în…gol…
Tuturor celor care au sărit cu parașuta le-a plăcut. De la un simplu răspuns „Fain” la întrebarea „Cum a fost?”, la „A fost foarte fain, dar nu mai vreau să fac asta încă o dată!”, am primit și răspunsuri detaliate despre fiecare senzație, de la saltul în gol, la deschiderea parașutei și aterizarea. Pentru fiecare, saltul a fost diferit, dar niciunul nu a regretat această experiență, nici măcar o domnișoară care, după ce a pus picioarele jos, s-a… „certat” un pic cu pământul.
Text și foto: Adriana „PACE” Paici