Fățărnicia sau prefăcătoria are ca sinonim păcatul „ipocriziei”, fiind printre puținele păcate care nu are echivalent în limba ebraică. Apare destul de des în unele texte biblice, indicând o persoană sau chiar poporul în ansamblu, când, în mod deliberat, se declară bun, drept și credincios doar pentru că dorește cu orice preț să pară diferit. Păcatul ipocriziei sau prefăcătoriei a fost redat de traducerile românești ale Bibliei prin „fățărnicie”. Termenul „fățarnic” din limba greacă a Septuagintei corespunde mai mult cuvântului „nelegiuit”, cu sensul de „necinstit”. Astfel, despre omul necinstit sau nelegiuit, autorul Cărții lui Iov spune că bucuria îi va fi scurtă: „Desfătarea celor fără de lege ține foarte puțin și bucuria fățarnicului nu stă decât o clipă” (Iov 20,5). Același autor spune că fățarnicul sau nelegiuitul nu va avea nicio speranță de mântuire atunci când Dumnezeu îi va curma firul vieții, ca să-i ia sufletul.
Fățarnicul sau fariseul devine culpabil înaintea lui Dumnezeu și a aproapelui, când din diverse motive, doar de el știute, afișează o atitudine exterioară total necorespunzătoare cu ceea ce gândește. Păcatul fățărniciei ține mai mult de viața religioasă a omului, secondată îndeaproape și de cea politică. Psalmistul nota adeseori că fiii lui Israel erau fățarnici atunci când nu erau consecvenți în raporturile cu divinitatea, iar credința și-o reactivau doar „când erau certați de Dumnezeu; când El îi lovea de moarte, atunci ei Îl căutau… dar Îl înșelau cu gura și Îl mințeau cu buzele” (Psalmul 77,38-40).
Criticii cei mai caustici ai păcatului fățărniciei erau profeții de dinainte de exil, fiindcă vedeau în proliferarea acestui păcat cauza directă a îndepărtării de Dumnezeu, și, implicit, și a depărtării Lui de ei: „Domnul zice: Când poporul acesta se apropie de Mine, Mă cinstește doar cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, și teama pe care o are față de Mine nu este decât o învățătură de datină omenească” (Isaia 29,13). Urmând exemplul liderilor religioși – arhierei, preoți sacrificatori și profeți falși –, la care se adaugă conducătorii politici, poporul evreu din vremea profetului Isaia îndeplinea, cu regularitate și conform legii, niște ritualuri religioase mecanice, ce țineau de partea exterioară și formală a cultului divin, fără a pune nicidecum suflet în ceea ce făceau.
Păcatul fățărniciei se caracterizează printr-o conformistă formalitate, în sensul că fățarnicul își îndeplinea cu seriozitate îndatoririle religioase. Dumnezeu disprețuiește un astfel de comportament de suprafață, încât se neglijează grav fondul problemei. Profetul Isaia și-a dat seama că postul formal și închinarea israeliților din vremea aceea erau doar exteriorizarea unei credințe ipocrite, de aceea și adaugă: „În toate zilele Mă întreabă ca și cum ar vrea să afle căile Mele, și se comportă ca un popor care ar fi înfăptuit dreptatea și n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său” (Isaia 58,2).
Ne punem întrebarea de ce, totuși, se constituie fățărnicia, sau fariseismul, ca un păcat foarte grav? În primul rând pentru că, cel stăpânit de fățărnicie se consideră pe sine superior celorlalți, încercând, dacă se poate, să-i țină la distanță, după cum zice și Proorocul Isaia: „Dă-te înapoi și nu te mai apropia de mine, căci sunt sfânt. Asemenea lucruri sunt fum în nările Mele, un foc care arde necontenit” – zice Domnul (Isaia 65,5).
Dumnezeu nu îl vrea pe om doar ca pe un simplu spectator religios, ci îi cere o închinare reală, în duh și în adevăr: „Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină, trebuie să I se închine în duh și adevăr” (Ioan 4,24). Specificul fățărniciei este contradicția dintre cuvânt și faptă, destul de frecvent întâlnită printre oameni, dar cel mai mult sunt ispitiți clericii în această direcție a păcatului. Dumnezeu amenință cu distrugerea totală a fățarnicului, căruia îi zice: „Ce tot înșiri tu poruncile Mele, și ai în gură legământul Meu, când tu urăști mustrările, și arunci cuvintele mele înapoia ta? Dacă vezi un hoț te unești cu el, și te însoțești cu desfrânații. Dai drumul gurii la rău și limba ta grăiește vicleșuguri. Vorbești împotriva fratelui tău și clevetești pe fiul mamei tale” (Psalmul 49,17-20).
Fățarnicii nu-și spun decât minciuni unii altora, pe buze au lucruri lingușitoare și vorbesc cu inimă prefăcută, și de aceea ei displac total lui Dumnezeu. Nu în zadar se zice că El va nimici toate buzele lingușitoare (Psalmul 12,2-3). În schimb, omul cu frică de Dumnezeu se ruga să fie sprijinit, ca nu cumva să greșească cu vorba: „Prefăcătoria și cuvântul mincinos îndepărtează-l de la mine” (Pilde 30,8).
Lejeritatea cu care se poate cădea în acest păcat ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri, dar în mod special pe cei care, în numele religiei, cu fățărnicie își urmăresc propriile interese. Ne înfricoșează cuvintele Domnului Hristos adresate fariseilor, pe care-i mustră foarte aspru pentru acest păcat făcut pe față. Niciunei alte categorii sociale Domnul nu i s-a adresat cu atâta asprime. El ia în primire cele două categorii sociale, considerate elita intelectuală și cea religioasă a vremii, adică cei mai școliți, cărturarii, și celor care cunoșteau și propovăduiau altora Legea dată de Dumnezeu evreilor – fariseii –, când Hristos zice: „Vai de voi cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi închideți oamenilor împărăția cerurilor; nici voi nu intrați în ea și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre” (Matei 23,13).
Așadar, avem destule motive biblice și multe patristice să nu îi imităm pe farisei, nici după purtarea de haine lungi (Matei 23,5), cu care se afișau și se lăudau pretutindeni, nici după comportament, ca să nu cădem în păcatul care le poartă numele, adică fariseism sau fățărnicie. Pentru a evita fariseismul, reamintim că diferența majoră între preot, călugăr și mirean nu trebuie să o facă doar haina, ci în primul rând viața de sfințenie, care se poate realiza, printre alte multe virtuți, și prin programul mai auster al vieții, ce se concretizează prin rugăciunea zilnică, meditația la cele sfinte, cumpătarea nu doar la mâncare, ci și în îmbrăcăminte, în vorbire cât mai puțină, și doar când și cât ar fi necesar, lecturarea permanentă a Sfintei Scripturi, cultivarea spiritului de dreptate, smerenia, cinstea, milostenia, iubirea sinceră a aproapelui.
Pr. Petru PAICA
