„În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33)

Necazurile neîncetate pe care Dumnezeu le trimite omului sunt semnul unei griji dumnezeiești deosebite față de dânsul. Rostul necazurilor poate fi diferit. Ele se trimit ori pentru tăierea răului, ori pentru înțelepțire, ori pentru mai multă slavă în viața viitoare, ori ca pedeapsă pentru păcatele săvârșite mai înainte.

Necazurile puternice sunt întotdeauna semnul harului lui Dumnezeu. Trebuie doar să răbdăm!

Psalmistul ne îndeamnă: „Nu vă încredeți în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire” (Psalmul 145,3). Să nădăjduiți totdeauna doar în Dumnezeu, și niciodată în oameni. Atunci tot răul va cădea de la noi precum o creangă tăiată.

Necazuri vor fi întotdeauna. Dar starea lăuntrică a omului va fi alta. Cu toate că vor fi mereu necazuri, cel ce a dobândit rugăciunea lăuntrică le va îndura cu ușurință, deoarece cu dânsul este Hristos. El va umple de o nespusă bucurie inima nevoitorului, și niciun necaz nu va putea birui această bucurie întru Domnul.

Un om duhovnicesc nu are necazuri. Când dragostea crește și inima arde de dragostea dumnezeiască, necazul nu poate să stea mult, iubirea cea mare față de Hristos biruiește ostenelile și necazurile pe care ni le provoacă oamenii.

Boala, beteșugul sunt binecuvântări pentru omul care a prins sensul cel mai adânc al vieții. Prin necazurile prin care trece, omul își plătește păcatele și își adună plată cerească.

Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Dacă dorești să câștigi Împărăția cerurilor, să preferi necazurile, pentru că cel care nu pătimește nu intră, deoarece strâmtă este poarta”.

Necazurile sunt o școală unde marile virtuți se dobândesc lesne. Greutatea necazurilor pe care le răbdăm pentru Hristos nu înseamnă nimic altceva decât greutatea slavei care ne așteaptă.

Dumnezeu îngăduie necazurile ca să ne apropiem de El cu rugăciunile și cu smerenia, ca să nu pățim ceea ce a pățit Satan. „Căci socotesc că patimile de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 8,18).

Când se înmulțesc necazurile, înseamnă că ele sunt de trebuință pentru a ne curăța de patimi și mai ales de mândrie. Când ne vor neliniști gândurile de frică pentru necazurile viitoare nu trebuie să disperăm și să ne gândim numai la rău, ci trebuie să le lăsăm toate în voia lui Dumnezeu.

Așa cum aurul este încercat în cuptorul cel cu foc, la fel sunt încercați și robii aleși ai lui Dumnezeu prin necazuri. Să nu fugim de necazuri și de strâmtorări, pentru că prin acestea Îl aflăm pe Dumnezeu. Fără necazuri nu putem să intrăm în Împărația lui Dumnezeu.

Pr. Petru PAICA