Este bine ca omul să se căsătorească la o vârstă tânără. Există o zicală care spune: „Sau căsătorește-te de tânăr, sau călugărește-te de tânăr. Când omul înaintează în vârstă, le trece pe toate prin rațiune, și-i este foarte greu să ia hotărârea să se căsătorească. Bărbatul trebuie să o privească pe logodnica sa ca pe o soră. Logodna să fie scurtă și să nu dureze mult timp. În timpul logodnei cei doi trebuie să se înfrâneze, să fie cu luare aminte și să ducă lupta lor cu râvnă, ca să-L primească în ajutor pe Hristos. Desfrânarea înainte de căsătorie împinge pe soț sau pe soție către adulter. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă tânărul va începe să se desfrâneze înainte de căsătorie și se va nărăvi la tot felul de obiceiuri destrăbălate, își va lăuda soția numai prima și a doua noapte și va aluneca apoi repede spre desfrâu, căutând la soția sa râsul neghiob și trivial, cuvintele pline de necuviințe, expresiile prefăcute și tot ce înseamnă nerușinare, despre care nu ne este permis a vorbi mai mult”.
Gândul rău a intrat în lume și în relațiile dintre oameni, și tinerii le gândesc pe toate cu viclenie. Așa cum ciorchinele, dacă îl rupi de coardă, se usucă și nu se coace, la fel și iubirea, dacă o despărțim de Taina Cununiei, prin care se hrănește cu harul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu se va veșteji.
Și în cadrul căsătoriei omul trebuie să se rețină pe sine de la plăceri. Să pună stavilă iubirii de plăceri prin lupta lui râvnitoare. Să nu lase neînfrânate patimile lui și, pe cât poate, să se înfrâneze. Întemeierea familiei are ca început atracția fizică. Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi soții același duhovnic. Nu bărbatul un duhovnic și femeia altul. Dacă două lemne vor fi cioplite de doi tâmplari, niciodată nu se vor potrivi. În timp ce, dacă vor avea același duhovnic, duhovnicul cioplește umflăturile – slăbiciunile – unuia, cioplește și umflăturile celuilalt și astfel se aplanează greutățile”. Acesta îi ajută foarte mult.
Duhovnicul vede defectele și slăbiciunile fiecăruia și le „strunește” precum tâmplarul, ca să se potrivească între ei. Este bine ca toată familia să aibă același duhovnic, și părinții și copiii. Acest lucru ajută foarte mult familia ca să viețuiască după cuviință.
Cei căsătoriți să facă câți copii le dăruiește Dumnezeu. Cei cu mulți copii au inimă largă și primesc în chip bogat ajutorul lui Dumnezeu. Față de cei cu mulți copii, pronia dumnezeiască arată o bunăvoință specială. Familiile care vor și nu pot să facă propriii lor copii trebuie să-i ajute pe cei orfani.
Creșterea copilului începe din momentul zămislirii. Așadar, acum femeia trebuie să se străduiască să fie liniștită. Să citească cărți creștinești, Sfânta Scriptură, să se roage și să-și facă canonul de rugăciune. Astfel, se sfințește și ea și copilul. Tatăl să ia aminte să nu o tulbure pe femeia însărcinată, pentru nicio pricină. Când se întoarce de la lucrul lui, nervos sau abătut, mai bine să facă o plimbare să-și revină, și după aceea să se întoarcă la casa sa liniștit și cu zâmbetul pe buze. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: „Dumnezeu l-a pus pe soț ca păzitor al soției. Nu rareori se întâmplă ca soțul, chiar fără să-și dea seama, să dea soției îngăduințe ori să-i pună opreliști insuflate de Dumnezeu”.
Părinții nu lasă copiilor lor drept moștenire doar casa, ogoare sau bani. Lasă și moștenire duhovnicească: patimile sau virtuțile lor. Sfânta muceniță Alexandra Feodorovna spune: „Cea mai bogată moștenire pe care părinții pot să o lase copiilor este copilăria fericită, plină de amintiri tandre despre tatăl și mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, îi va păzi de ispite și îi va ajuta în încercările vieții de zi cu zi după ce vor părăsi casa părintească”. Tot Sfânta Alexandra adaugă: „Casa, oricât ar fi ea de modestă, de mică, pentru un membru iubitor al familiei tre¬buie să fie locul cel mai drag de pe pământ. Ea trebuie să fie plină de o asemenea dragoste, de o asemenea fericire, ca pe orice meleaguri ar um¬bla apoi omul, oricâți ani ar trece, inima tot acasă îl va trage. În toate încercările și necazurile, casa este limanul sufletului”.
Părinții au o mare îndatorire: să dea copiilor o educație creștinească bună. Acest lucru este pentru copii izvorul cel mai important al vieții lor. Copiii încă de mici trebuie să învețe să lucreze și să asculte pe părinții lor. Părinții trebuie să-i pună la treburile casei încă de mici, ca mai târziu să se descurce în viață. Din nefericire, mulți părinți îi învață rău și după aceea ajung nefericiți.
Să nu-i constrângem pe copiii noștri fără discernământ și să nu fim prea aspri cu ei. Trebuie mare atenție! Astăzi, copiii sunt ca o mașină cu motor puternic, dar roțile sunt grele, ei vor doar să fie împinși ca să țâșnească.
Astăzi, cu mic cu mare, oamenii trăiesc într-o lume ca într-un spital de nebuni. Trebuie multă atenție, răbdare și mai ales rugăciune. Astăzi, feluritele teorii îl zăpăcesc pe om și, în special, se sărmanii copii. Și după aceea îi cuprinde teama și angoasa de viață și se refulează în petreceri și narcotice. Și această petrecere lumească adaugă mai multă teamă și angoasă vieții.
Nașterea de copii este ușoară, renașterea lor este mai grea. Părinții trebuie să-i ajute chiar de mici pe copiii lor. Dacă ei sunt ajutați de la o vârstă fragedă, Hristos le va umple viața, și vor rămâne lângă El toată viața. Copiii primesc primele „răceli” duhovnicești prin ferestrele deschise ale simțurilor părinților lor. Chiar din leagăn îi copiază pe părinți. De aceea și părinții trebuie să se lupte cu râvnă să-și îndepărteze patimile.
Când pruncul se umple de Hristos, mai târziu, când crește și pleacă departe de părinții lui și se găsește la strâmtorare, nu se află în primejdie, nu are nicio nevoie. Când omul începe de mic viața duhovnicească, trăiește cea mai fericită viață. El dobândește bunele obiceiuri și continuă astfel împreună cu Hristos.
Trebuie să luăm bine aminte la ceea ce le spunem copiilor, pentru că ei au simplitate și cred toate lucrurile. Sunt mulți și cei care au o mare dăruire și împlinesc cuvintele întru totul. Cel mai mare și cel mai bun tată de copii este omul care a renăscut duhovnicește și ajută la renașterea duhovnicească a copiilor săi, ca să le asigure sufletele în Rai. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: „Mântuirea celui ce duce viață de familie stă în virtuțile de familist”.
Astăzi, cei mari vor să câștige bani mulți prin muncă puțină, iar cei mici să primească note mari, fără să învețe. Și, dacă este cu putință, fără să plece din baruri. Trebuie să ne simplificăm viața, căci luxul îl obosește pe om. Sunt unii oameni care doresc continuu bunuri materiale. Aleargă după aceea să scoată mai mulți bani și astfel își înmulțesc și mai mult neliniștea.
Astăzi, diavolul se străduiește să le distrugă pe toate, ca noua generație să nu mai găsească aluat bun ca să plămădească. Să facem multă rugăciune ca Dumnezeu să lumineze tineretul și să-și păstreze puțină plămadă. Dumnezeu poate într-o clipă să le îndrepte pe toate. Oamenii fac planuri, Dumnezeu le are și El pe ale Sale, și valorifică răul pe care oamenii urmează să-l facă, schimbându-l într-un mare bine.
Lumea a luat foc! Multă ispită a căzut pe pământ! Diavolul a pogorât atâta foc, încât nici toți pompierii împreună nu pot să-l stingă! Un incendiu spiritual, nimic n-a mai rămas în picioare! Trebuie multă nevoință și rugăciune, ca Dumnezeu să aibă milă de noi. Dacă viețuiește după poruncile și voia lui Dumnezeu, omul gustă din această viață, într-o anume măsură, Raiul sau Iadul.
Pr. Petru PAICA