Cei trei inculpaţi în dosarul deturnării fondurilor APIA – Romică Anculia, Iancu Simion-Simi şi Valentin Ghiţă – s-au prezentat săptămâna trecută în faţa Instanţei, pentru a cere să fie liberi până la primul termen de judecată. Magistraţii Tribunalului Caraş-Severin au apreciat însă că cei trei trebuie să rămână în continuare la arest.
Sala de judecată în care cei trei inculpaţi şi-au făcut apariţia nu a mai fost la fel de plină. Nelipsite de la înfăţişare au fost soţiile inculpaţilor şi prietenii apropiaţi ai acestora. Momentul în care magistratul a anunţat că Romică Anculia, Iancu Simion-Simi şi Valentin Ghiţă rămân în arestul IPJ Caraş-Severin până la primul termen de judecată a adus dezamăgirea pe faţa celor prezenţi, care erau siguri că îşi vor vedea prietenii acasă.
„În opinia noastră, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai există. Practic, ei nu mai au pe cine să influenţeze şi ce să influenţeze în acest dosar, iar scopul arestului preventiv nu se mai regăseşte, în sensul că inculpaţii pot fi cercetaţi în stare de libertate. Mai mult decât atât, probele au fost administrate, dosarul se află în faţa judecătorului, convorbirile telefonice au fost certificate, iar alte acte, practic, nu mai pot fi influenţate în momentul de faţă de către clienţii noştri. Cel mai oportun în momentul de faţă ar fi lăsarea în libertate, cu interdicţia de a nu părăsi ţara sau localitatea, în funcţie de cum va dori Instanţa de judecată”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin, înainte de pronunţarea judecătorilor.
În ceea ce priveşte poziţia Tribunalului Caraş-Severin, aceasta este fermă. „Secţia penală a Tribunalului Caraş-Severin a examinat oportunitatea menţinerii măsurii arestării preventive în ceea ce îi priveşte pe trei dintre cei patru inculpaţi trimişi în judecată. S-a considerat, după verificarea legalităţii şi temeiniciei înainte de primul termen, că se impune menţinerea acestei măsuri preventive pentru o perioadă de 40 de zile”, a spus judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin.
Prin avocaţii lor, cei trei inculpaţi, au declarat recurs la Încheierea Instanţei, dosarul urmând să fie înaintat în termenul procedural Curţii de Apel Timişoara spre soluţionare. Primul termen de judecată este fixat pentru data de 19 iulie.
Sonia BERGER