Operaţiunile militare din Pacific, din anii 1942-1943. schimbările succesive ale situaţiei militare în nordul Africii în perioada septembrie 1940-iunie 1942, ofensiva Armatelor anglo-franco-americane din nordul Africii, victoriile de la El Alamein, Tobruk, El Agheila, Tripoli şi Tunis, au creat condiţii favorabile pentru debarcarea anglo-americanilor în Sicilia şi sudul Italiei, la data de 10 iulie 1943, ora 3, regiuni care în lunile iulie-septembrie 1943 au fost cucerite de Armata a 8-a Britanică şi a 7-a Americană, ajungându-se la câţiva zeci ele kilometri de Roma.
Concomitent, în Pacific au avut loc mari operaţiuni şi bătălii maritime, prin care Flota SUA a câştigat mereu noi spaţii, prin victoriile de la Midway şi Guadalcanal, reuşind alungarea trupelor japoneze către propriul lor arhipelag, mai puţin Insulele Filipine, ce se aflau sub ocupaţie japoneză.
Prin victoriile reuşite de sovietici în operaţiunile de apărare a Moscovei şi Stalingradului, cele ale anglo-americanilor în nordul Africii şi mai ales victoriile americanilor din Pacific de la Midway şi Guadalcanal, se va reuşi preluarea iniţiativei strategice, în vara anului 1943, de către forţele Coaliţiei Naţiunilor Unite. Ultima încercare a Comandamentului german, prin ofensiva de la Kursk-Orel (4/5 iulie-23 iulie 1943), va însemna de acum declinul spre dezastru. Se prevedea cu claritate că Germania şi sateliţii săi vor pierde războiul. Puternica contraofensivă sovietică de la Kursk, executată în perioada 12 iulie-24 august 1943, va conduce la cea mai mare bătălie şi ciocnire de tancuri cunoscută până acum în istoria războaielor. Numai în raionul Prohorovka, s-au întâlnit faţă în faţă peste 1.200 de tancuri, sprijinite din aer de un număr însemnat de avioane. Armata a 5-a Tancuri de gardă sovietică a câştigat bălălia. Trupele germane au suferit pierderi foarte mari, numai în ziua de 12 iulie acestea cifrându-se la 350 de tancuri şi 10.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, ofensiva germană prăbuşindu-se total. În bătălia de la Kursk, din cele 70 de divizii angajate de Germania, 30 au fost nimicite de trupele sovietice. Cifra pierderilor germane s-a ridicat la 500.000 de oameni (morţi, răniţi şi dispăruţi, prizonieri), 1.500 de tancuri, 3.000 de tunuri şi peste 3.500 de avioane.
Moralul trupelor germane a fost grav afectat, iar în rândul comandamentelor germane de la armate, divizii şi regimente au început disputele, neînţelegerile şi multe manifestări de insubordonare şi de neexecutare a ordinelor, comentarii negative la adresa conducerii Wermachtului.
Istoricul francez Jacques de Launay, binecunoscut şi deosebit de apreciat în România pentru remarcabilele sale lucrări de istorie, având ca ţintă principală disecarea aspectelor celui de-Al Doilea Război Mondial, consideră că „a doua şi a treia cotitură militară a fost bătălia de la Midway (8 iunie 1942) şi respectiv Stalingrad (2 februarie 1943). El evită să facă aprecieri substanţiale asupra bătăliei de la Kursk-Orel, lansând controversa: „Capitularea necondiţionată – Kursk sau Stalingrad?”. Cert este că conceptul de „capitulare necondiţionată” a fost stabilit de aliaţi în Conferinţa de la Casablanca (Maroc), desfăşurată în perioada 14-16 ianuarie 1943. Acest concept a fost pus în aplicare „ad literam” la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1946-1947, inclusiv în Pactul de capitulare a Germaniei (9 mai 1945).
După război, mareşalul von Manstein a declarat că bătălia decisivă a campaniei din Uniunea Sovietică „a fost cea de la Kursk, şi nu cea de la Stalingrad”.
Mareşalii sovietici Jukov şi Eremenko au criticat cu vehemenţă poziţia istoricilor şi analiştilor militari germani, susţinând că înfrângerea de la Stalingrad s-a datorat superiorităţii strategice a Comandamentului Sovietic. Stalingradul a marcat oprirea Armatei germane, ceea ce a determinat adevărata cotitură a războiului din Răsărit. Ei subliniază că toţi generalii germani, printre care von Manstein şi von Paulus, au comis greşeli tot atât de mari ca şi acelea ale lui Hitler, în bătălia de la Stalingrad. Istoricii români adaugă în plus că înfrângerile de la Stalingrad şi Kursk-Orel s-au datorat schimbării loviturii principale spre sud-estul URSS, la o distanţă foarte mare de Moscova, care a condus la dispersarea forţelor şi mijloacelor. Generalul „Frig” a avut, de asemenea, o influenţă nefastă asupra trupelor.
În legătură cu bătălia de la Kursk, von Manstein adaugă că „Operaţiunea Citadela a fost pentru noi o ultimă încercare de a menţine iniţiativa în Est. Ca urmare a acestui eşec, iniţiativa a trecut definitiv de partea sovietică”. De aceea, conchide Jacques de Launay, „această operaţiune a constituit cotitura decisivă a războiului pe Frontul de Răsărit.”
Istoricul francez Jacques de Launay consideră că cel de-al Doilea Război Mondial a avut patru cotituri de ordin militar: prima – bătălia pentru Anglia (12 august-30 octombrie 1940), a doua – bătălia pentru Midway (8 iunie 1942), a treia – bătălia de la Stalingrad (19 noiembrie 1942-3 februarie 1943), a patra – operaţia de debarcare în Normandia, codificată „Overlord”. Acelaşi istoric apreciază că au fost şi patru cotituri diplomatice: prima – pactul germano-sovietic Ribbentrop-Molotov (23 august 1939), a doua – pactul sovieto-nipon (13 aprilie 1941), a treia – Ialta (februarie 1945) şi a patra – Potsdam (iulie 1945), care s-a finalizat cu „Ultimatumul de la Potsdam”. (Va urma)
Col. (r) Andrei GHIDARCEA
