Sfânta Mănăstire Râmeţ (II)

Zidirea bisericii a durat până în anul 1986. Arhitectura îmbină în mod armonios elementele cele mai expresive ale stilurilor de construcţie din cele trei provincii româneşti. În 1988 au început lucrările de pictare, executate, atât în interior cât şi exterior (ocniţele), în tehnică frescă. În 1992, de Sf. Apostoli Petru şi Pavel, a avut loc târnosirea bisericii, eveniment înnobilat de canonizarea Sfântului Ghelasie.

Din 1969, în mănăstire există un muzeu cu obiecte de artă religioasă, incluzând icoane pe lemn din secolele al XVII-XVIII-lea, icoane pictate pe sticlă, colecţie numismatică din zona Râmeţului, obiecte de cult (potiere, candele, cruci din lemn şi din metal), colecţie de carte de cult veche, colecţie de obiecte bisericeşti etc., toate constituind o adevărată comoară de artă şi trăire spirituală, exemplu de dăruire a celor care au unit rugăciunea cu munca.

Mănăstirea Râmeţ este organizată cu viaţă de obşte şi are un sobor alcătuit din 100 de maici şi surori conduse de maica stareţă, stavrofora Ierusalima Ghibu, şi părinţii slujitori.

Pentru buna organizare a vieţii de obşte, vechile rucodelii de mână au fost înlocuite cu forma atelierelor mănăstireşti, astăzi în lăcaşul de cult existând mai multe ateliere: de ţesut covoare (scoarţe olteneşti şi persane), tricotaj, croitorie, broderie – unde se execută cu o deosebită măiestrie veşminte preoţeşti şi arhiereşti. Există un mic atelier de pictură, un cabinet medical şi unul stomatologic. Dintre acestea, atelierul de covoare se identifică cu o parte din istoria mânăstirii, fiind un punct de rezistenţă a maicilor în perioadele de tristă amintire, ale presiunilor comuniste asupra lăcaşurilor de cult din ţară.

Tradiţia existenţei unei şcoli în incinta Mănăstirii Râmeţ datează din vremuri îndepărtate. În condiţiile grele de viaţă ale trecutului nostru, Mănăstirea Râmeţ s-a dovedit vatră de cultură, menţinând trează conştiinţa unităţii de neam, credinţă şi limbă. Mănăstirea Râmeţ îndeplineşte o misiune socială deosebită, educarea şi îngrijirea de copii orfani şi a bătrânilor devenind una din preocupările maicilor. Prin rugăciune, smerenie, viaţa virtuoasă, vieţuitoarele acestui sfânt lăcaş încearcă să se apropie de lumina şi fericirea a toate virtuţile creştineşti, Sfântul Ghelasie a fost făcător de minuni în timpul vieţii, dar şi după moarte, primind darul tămăduirii neputinţelor sufleteşti şi trupeşti. Dumnezeu a descoperit în chip minunat moaştele acestui sfânt, care se păstrează în biserica Sf. Mănăstiri Râmeţ.

Sf. Ghelasie de la Râmeţ a trăit în veacul al XIV-lea, fiind cunoscut ca întâistătător al acestui sobor, ales apoi şi Arhiepiscop al românilor din Transilvania. Împodobindu-se cu biserica strămoşilor noştri, îl socotim pe Sfântul Ierarh Ghelasie ca dar al cerului făcut neamului românesc. (Va urma)

Pagină realizată de Ştefan ISAC