Sânta Mânăstire Varatic

Aşezată într-un cadru natural atractiv şi reconfortant, în mijlocul unei adevărate staţiuni climaterice şi străjuită de culmi domoale, acoperite cu păduri de conifere şi cu fâneţe, Mânăstirea Varatic este una dintre perlele de mare preţ din care se compune salba de schituri şi mânăstiri ale Neamţului, încărcate de istorie şi evlavie.

Între anii 1781-1785, monahia Olimpiada statorniceşte mânăstire în jurul unui mic lăcaş de lemn, la sfatul renumitului stareţ al Mânăstirii Neamţ, Paise Velicicovschi, şi cu sprijinul unuia dintre ucenicii săi – primul duhovnic al micului aşezământ monahal – ieroschimonahul Iosif.

Aceasta cunoaşte o evoluţie foarte rapidă datorită înmulţirii soborului, astfel încât după 1790, în documente Varaticul apare sub numele de schit. Trecând prin faza unificării administrative cu aşezarea monahală de la Agapia, începând cu 1803, etapă de scurtă durată, Varaticul este declarat mânăstire independentă printr-un hrisov al domnitorului Mihail Sturza, datat 1839. Faptul este câte se poate de firesc, dacă ţinem cont că la acea dată Varaticul număra peste 600 de vieţuitoare.

În prezent, Mânăstirea Varatic are un sobor de cinci preoţi slujitori şi un număr de 450 de maici şi surori, având ca stareţă pe Stavrofora Iosefina Giosanu. Fiind necesară extinderea aşezământului monahal, între anii 1808-1812 se ridică noua biserică ,,Adormirea Maicii Domnului”, din piatră şi cărămidă, în care se îmbină armonios elementele Stilului moldovenesc şi unele elemente neoclasice de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Exteriorul bisericii este de forma unei nave a cărei siluetă se termină cu cele două turle cu baza octogonală, al căror acoperiş se conturează sub formă de clopot, cu streşini care ocrotesc cornişele ca două panglici decorate cu arabescuri.

Două pridvoraşe flanchează intrarea pe laturile de sud şi de nord ale pridvorului, iar un altul, mai înalt, îngăduie intrarea într-un diaconicon dinspre sudul absidei drepte. Pătrundem în marele lăcaş de cult, în pridvorul cuprinzător unde predomină pictura murală a celor două scene, ,,Raiul” şi ,,Iadul”, orientată spre pronaos şi care conturează intrarea străjuită deasupra cu o pisanie a cărei inscripţie ne prezintă datarea fondării bisericii.

Pronaosul, redus ca suprafaţă, este împodobit cu două mari icoane ale Mântuitorului şi Maicii Domnului cu Pruncul, ferecate în argint, şi este separat de naos printr-un zid care se sprijină pe doi stâlpi cu capiteluri ionice târzii. Naosul, încăperea cea mare a bisericii, prezintă o catapeteasmă impunătoare, sculptată în esenţa lemnului de tisă, suflată cu aur, şi desparte naosul de altar, lucrare executată la 1815 de către Constantin Zugrav. Tot atunci se conturează amvonul, tetrapodul şi strana arhierească.

Trecerea de la corpul clădirii la turle se face prin arcuri piezişe moldoveneşti şi prin pandantive. Icoanele împărăteşti care împodobesc catapeteasma şi biserica, donate la îndemnul maicilor ctitore, radiază lumină şi căldură, îndemnând pelerinul la rugăciune şi mulţumire. Cele mai frumoase sunt: Mântuitorul Isus Hristos, ,,Sfânta Mahramă”, pictată de Nicolae Grigorescu, ,,Maica Domnului Împărăteasă”, străjuită de cinci candele de argint, şi ,,Sfânta Ana”, făcătoare de minuni, în tradiţia mânăstirii (în absida laterală stângă, sus).

Pictura bisericii a fost realizată la 1841 şi refăcută la 1882, după cum arată inscripţia de la intrare, de doi pictori autohtoni, T. Ioan şi D. Iliescu.

În pronaosul bisericii mari se află îngropat, fără piatră (din smerenie), Duhovnicul Iosif, ,,adormit în anul 1828 dec. 28, cel dintâi ctitor şi povăţuitor al Sfintei Mânăstiri Varaticu”. Alături de el, pe o măsuţă modestă, este aşezat un sicriaş de lemn sculptat, în care se află moaşte ale sfinţilor care ocrotesc sfântul lăcaş, spre cinstire şi închinare. (Va urma )

Pagină realizată de Ştefan ISAC