Sfânta Mânăstire Agapia
În drumul parcurs de Corul Catedral ,,Gheorghe Dobreanu” din Caransebeş, am vizitat Mânăstirea Agapia, formată din mânăstirea propriu-zisă şi satul ce o înconjoară, aceasta fiind una dintre cele mai mari aşezări monahale din România. Iniţial locuită de călugări, Agapia este populată din 1803 de maici, al căror număr se apropie azi de 400.
Cel mai vechi aşezământ monahal de pe aceste locuri a fost un schit, situat la 2 km depărtare de actuala mânăstire, în munte. Potrivit tradiţiei, el a fost întemeiat în veacul al XIV-lea de Agapie, un călugăr de la Mânăstirea Neamţ, retras în sihăstrie aici, împreună cu câţiva ucenici.
Cele mai vechi documente care menţionează acest schit, cunoscut sub numele de Agapia din Deal sau Agapia Veche, datează însă din secolul al XV-lea. Schitul de la Agapia din Deal a devenit neîncăpător pentru obştea monahală în continuă creştere, ceea ce a determinat, la începutul secolului al XVII-lea, strămutarea majorităţii călugărilor, împreună cu gospodăria şi anexele, în vale, pe locul actualei mânăstiri. Biserica noului aşezământ, numit Agapia din Vale şi având hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost construită între 1642-1644 de hatmanul Gavril Coci, fratele lui Vasile Lupu, domnul Moldovei, şi de soţia sa Liliana Cneaghina, şi sfinţită în anul 1647. Ctitorii au înzestrat mânăstirea nouă zidită cu iconostas, diferite obiecte necesare cultului şi moşii.
Incendiată şi grav avariată în timpul Eteriei (1821), Agapia din Vale a fost reparată în 1823, prin grija stareţei Elisabeta, sora mitropolitului Moldovei, Veniamin Costachi. Importante lucrări de construcţie, care au modificat aspectul bisericii lui Gavril Coci, au fost întreprinse între anii 1858-1862, în vremea stareţei Tavefta Ursache; cu aceeaşi ocazie, biserica şi iconostasul au fost pictate de Nicolae Grigorescu. Noi reparaţii au fost necesare după incendiul din 1903. Biserica a fost restaurată în deceniul al şaptelea al secolului al XX-lea, iar între anii 1996-2004 s-au efectuat ample lucrări de consolidare ale bisericii-catedrale şi chiliilor, precum şi lucrări de restaurare a picturii.
Arhitectura bisericii prezintă iniţial un plan triconic, compartimentat în altar, naos, pronaos, şi un exonartex îngust. Cu ocazia reparaţiilor din secolul al XX-lea, s-a înlăturat peretele dintre naos şi pronaos, marcat acum de o acardă, precum şi cel dintre pronaos şi exonartex, înlocuit de trei arcade sprijinite pe coloane, adăugându-se în vest o încăpere spaţioasă, supraetajată de o veşmântărie, care a preluat rolul exonartexului. (Va urma)
