Sfânta Mânăstire Cozia

,,Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate.

Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,

Şi-ale valurilor mândre generaţii spumegate

Zidul vechi al mânăstirii în cadenţă îl izbesc”

(Grigore Alexandrescu – ,,Umbra lui Mircea la Cozia”

Scăldându-şi zidurile încărcate de istorie în valurile tumultuoase ale înaltelor talazuri ale Oltului, care îşi adună apele risipite printre stâncile abrupte ale trecătorii, Mânăstirea Cozia – asemenea surorii sale Tismana, aflată mai departe, şi asemenea mânăstirilor vecine Turnu şi Stânişoara – e situată în unul din peisajele carpatine cele mai pitoreşti, care constituie una din mândriile Olteniei. Decorul natural este asociat cu o diversitate originală, atât arhitecturală, cât şi decorativă, cu una din cele mai bogate colecţii de artă şi cărţi de specialitate şi, în acelaşi timp, cu o inegalabilă mulţime de realizări culturale şi naţionale înălţate pe ambele părţi ale Carpaţilor de mai bine de cinci secole.

Temelia mânăstirii a fost pusă de Mircea cel Bătrân, între anii 1386 şi 1388, într-o regiune unde creşteau nuci, numele locului în sine derivând de la termenul peceneg-cumanian ,,coz” adică nuc, care a devenit Cozia, adică crângul cu nuci. Pe baza altor informaţii filologice, numele ar deriva de la slavonul ,,Koz” adică capră. Oricum, la origine ambele nume corespund facilităţilor locale. Fără îndoială, Mircea cel Bătrân a zidit acest sanctuar în aceste locuri nu numai datorită frumuseţii împrejurimilor, ci, cu certitudine, şi din raţiuni militare şi strategice, mânăstirea fiind la început întărită asemenea unei fortăreţe. În decizia alegerii acestui loc se poate foarte bine să fi fost sfătuit de eruditul călugăr Nicodim de la Tismana, care, chiar în faţa Sfântului locaş, aşezat deasupra unei cascade la poalele Smirnei, a zidit Vodiţa, şi din partea transilvăneană a Carpaţiilor, Mânăstirea Prislop. Acelaşi Nicodim a fost de altfel şi confesorul voievodului încă de pe vremea când Mircea era tânăr, dovada acestui fapt fiind dată de însăşi imaginea voievodului pictată în partexul Mânăstirii Cozia, precum şi de faptul că primul călugăr cu funcţie înaltă a fost unul din ucenicii săi.

Primele documente care atestă punerea temeliei Mânăstirii Cozia de către Mircea cel Bătrân datează din 1388: ,,După voia mea una se făcu în numele Sfintei şi Mântuitoarei Treimi în lăcaşul zis Nucet…”. Portretul său, pe panelul rezervat fondatorului, poate fi văzut în toată splendoarea sa, pe peretele din dreapta nartexului din biserica cea mare, înveşmântat în costum medieval, ţinând în mâna sa miniatura mânăstirii. Lângă el stă fiul său, pe care mai târziu l-a lăsat urmaş la tron.

Portretul acesta e pictat şi pe alte panouri votive în incinta mânăstirii: în capela de nord şi în adăpostul mânăstirii (bolniţă).

Mircea a murit la începutul anului 1418, la reşedinţa sa din Argeş, a fost dus la Cozia şi înmormântat într-o criptă asemănătoare celor din ţările occidentale, iar o piatră funerară cu decoraţiuni a fost aşezată deasupra mormântului. Această piatră funerară a fost distrusă în timpul ocupaţiei străine din 1916-1918, dar, prin grija Episcopiei Râmnicului, a fost înlocuită cu o alta nouă, pe care era gravată următoarea inscripţie: ,,Aici odihneşte Mircea, prinţ al Valahiei, mort în anul 1418”. Lângă mormântul marelui voievod se află un altul – acela al mamei lui Mihai Viteazul, care s-a călugărit în 1601 la Cozia, sub numele de maica Teofana. Ea a murit în 1605, iar pe mormântul ei a fost aşezată o piatră funerară care poate fi văzută şi astăzi şi care poartă următoarea inscripţie: ,,Aici odihneşte maica Teofana, mama lui Mihai Voievod, mort şi el, a cărui fiică, prinţesa Florica, şi fiul lui Mihai, Nicolae Voievod, şi-au făcut o datorie de suflet să-i graveze numele în timpul lui Radu Voievod. (Va urma)