Sfânta Mânăstire Moldoviţa (VII)

Pe peretele de nord sunt reprezentaţi, în picioare, Sfinţii Ierarhi Ghenadie, Leontie, Spiridon, Vlasie, Grigore cel Mare, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Atanasie, Macarie, Chiril, Dionisie şi Ignatie, cu evanghelii în mâini. Ierarhii sunt încadraţi de arhidiaconii Ştefan şi Prohor.

La proscomidie sunt reprezentaţi Iisus Emanoil, cu dreapta binecuvântând, Sfântul Petru al Alexandriei şi doi serafimi, în boltă. În diaconicom sunt Sfântul Simion, cu Iisus în braţe, Sfântul Tarasie, Sfântul Ambrozie, iar în boltă, serafimi. Pictura de la Mânăstirea Moldoviţa, îngemănând într-o unitate deplină elemente bizantine şi elemente locale, ne vorbeşte despre geniul artistic creator al meşterilor şcolii medievale moldoveneşti de pictură, care a ajuns la strălucire şi a durat fără întrerupere până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

La baza întregii picturi din frescele Mânăstirii Moldoviţa, realizată după un concept precis, stă un principiu caracteristic nu numai picturii ortodoxe bizantine, ci şi întregii arte creştine: acela de a oferi, prin pictură, sinteza adevărurilor religiei creştine. Pictura bisericească este o Evanghelie în culori, fapt bine reliefat şi la Moldoviţa. Ca şi pictura celorlalte Biserici din această epocă, ea continuă cu credincioşie calea aceleiaşi tradiţii bizantine, dar are un caracter mai realist, narativ, aducând o interpretare originală, locală, a temelor tradiţionale bizantine.

Realismul cu care sunt tratate personajele insuflă viaţă scenelor, iar un exemplu strălucit poate fi găsit în intensitatea afectivă a scenei Răstignirii de la Moldoviţa. În întreaga pictură, scenele şi figurile sunt judicios distribuite, urmând să pună în valoare proporţiile armonioase ale Bisericii. Siluetele înalte şi elegante ale personajelor sunt în acord cu suprafaţa curbă a absidelor, în perfectă concordanţă cu arhitectura monumentului, întreaga pictură fiind parcă chemată să evidenţieze calităţile arhitectonice ale Bisericii.

Verdele, care constituie în această pictură linia pământului, şi albastrul fondului leagă construcţia de iarba pajiştii din jur şi de cerul pe care se proiectează silueta ei, dând privitorului impresia că Biserica a crescut pe locul în care se găseşte, reflectând natura înconjurătoare. (Va urma)