Busola este un instrument folosit pentru orientarea în spaţiu, prin determinarea punctelor cardinale, avâns la bază proprietatea magnetismului. Grecii au fost cei care au descoperit, în apropierea localităţii Magnesia, din Asia Mică, o piatră care avea propritatea naturală de a atrage materialele feroase, respectiv oţelul. După denumirea localităţii – Magnesia, această propritate naturală a fost numită „magnet”. Materiale ca aurul, argintul, aluminiul, alama, bronzul, cuprul, plumbul etc. nu sunt atrase de magnet.
Primii care au folosit magneţii naturali au fost navigatorii chinezi. Ei i-au utilizat pentru orientarea pe mare, fie suspendând magnetul, fie aşezându-l pe o bucată de lemn, care plutea într-un vas cu apă. Practic, ei au descoperit ceea ce azi numim busolă. Acestea pot fi simple: breloc, pentru orientare, pentru turism, sau mai performante, pentru navigaţie, cu sau fără clinometru etc.
Busola este alcătuită dintr-o cutie metalică, acoperită cu un geam de sticlă. Sub geam se află roza vânturilor, adică un cadran împărţit în 360 de grade, şi punctele cardinale. În mijlocul cadranului se află fixat, cu o tijă, un ac magnetic. Vârful acului indică Nordul magnetic al locului unde ne aflăm. În raport cu Nordul, sunt trecute pe cadran şi poziţia celorlalte puncte cardinale.
Busolele mai perfecţionate sunt prevăzute cu o piedică ce fixează acul magnetic, pentru ca acesta să stea în repaus în timpul deplasării, cu o săgeată, adică vârful acului magnetic care indică nordul este fosforescent, pentru a fi observat noaptea, o riglă gradată în milimetri, pentru măsurători pe hartă, care este prevăzută pe două din laturile cutiei busolei şi care, în general, au formă pătrată sau dreptunghiulară, şi cu un capac pentru protecţie.
Cum stabilim dacă o busolă funcţionează bine? Punem instrumentul în poziţie orizontală, lăsăm acul magnetic să se oprească în poziţia Nord, apoi apropiem de busolă, lateral, într-o parte şi apoi în cealaltă, un obiect de oţel, şi vom vedea că acul magnetic va oscila înspre obiect. După îndepărtarea obiectului, acul magnetic trebuie să revină la loc, indicând Nordul. Atunci busola este bună.
Deci, la orientarea cu busola pe teren, vom ţine seama de: evitarea apropierii oricărui obiect din oţel, care face ca acul magnetic să oscileze; zonele care conţin minereu de fier, din apropiere, pot influenţa acul magnetic; pe timp de furtună cu descărcări electrice, acul magnetic al busolei începe să oscileze stânga-dreapta, aşa că nu mai putem fi siguri pe direcţia indicată.
Este ştiut că acul magnetic al busolei nu indică Polul Nord Geografic pe care îl
ştim pe Globul pământesc, ci indică Polul Nord Magnetic, care se află într-o insulă în nordul Canadei, la aproximativ 76 de grade latitudine nordică şi 100 de grade longitudine vestică. Unghiul dintre Polul Nord Geografic şi Polul Nord Magnetic poartă denumirea de „Declinaţie magnetică”. Pe hărţile importante, pentru navigaţie, se face menţiunea privind valoarea declinaţiei magnetice a zonei de teren reprezentată pe harta respectivă.
Polul Sud Magnetic se află în Antarctica, la aproximativ 66 de grade latitudine
sudică şi 144 de grade longitudine estică. Şi între Polul Sud Geografic şi Polul Sud Magnetic există declinaţie magnetică.
Recent, cercetătorii canadieni au căutat şi determinat locul Polului Nord
Magnetic şi, dacă până acum s-a ştiut că acesta migrează cu 10 metri pe an, acum s-a constatat că migraţia este de 40 de metri pe an.
Profesorul Uca Marinescu, care în anul 2009 a atins Polul Sud Magnetic,
cu ocazia aniversării a 100 de ani de la atingerea, pentru prima oară, în anul 1909, a Polului Sud Magnetic, a spus că acest punct a migrat şi că nu se mai află pe calota de gheaţă, ci undeva în ocean.
Ce influenţă vor avea aceste migraţii asupra orientării cu busola şi, mai nou,
apariţia GPS-ului, vom vedea.
Mircea SOCACIU,
Ghid montan
