Director interimar la Muzeul Caransebeş


Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş are un nou director, interimar, care va asigura conducerea instituţiei până la data organizării unui concurs în acest sens. Cercetătorul ştiinţific doctor Adrian Ardeţ o înlocuieşte astfel pe Nicoleta Gumă, cea care, în calitate şi de directoare a Filialei Caransebeş a Universităţii Hyperion Bucureşti, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, după ce a pretins şi primit câte 1.500 de euro de la 33 de studenţi cărora le-a promis că va interveni la Comisia de licenţă de la Bucureşti pentru promovarea licenţei la Facultatea de Drept.

Adrian Ardeţ s-a născut la data de 18 decembrie 1959, la Caransebeş, iar în anul 1986 a absolvit cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. A predat timp de trei ani în învăţământ, iar în 1989 a fost angajat ca muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş. În anul 1995 a obţinut titlul de Cercetător ştiinţific, iar în 1998 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Istoria antică universală”. Ca arheolog, a pariticipat la numeroase campanii de cercetare în acest domeniu. În 2002, a fost acreditat ca expert în specializarea „Bunuri arheologice şi istorico-documentare, arheologie romană”. A publicat peste 50 de articole şi este autorul a trei volume. Adrian Ardeţ a participat la numeroase congrese şi simpozioane, atât în ţară, cât şi în străinătate: Italia, Franţa, Croaţia, Turcia şi Albania. Este căsătorit cu Carmen Ardeţ, profesor de istorie la Liceul Teoretic „Traian Doda” din Caransebeş, şi au un băiat, student la Facultatea de Istorie a Universităţii de Vest din Timişoara.

De precizat şi faptul că echipa de arheologi îndrumată de Adrian Ardeţ s-a făcut remarcată în ultimul an prin câteva descoperiri de excepţie, respectiv vestigiile „Palatului lui Traian” de la Zăvoi şi ruinele Magazinului roman din apropierea satului Iaz. În prezent, echipa arheologului caransebeşean efectuează săpături neolitice în zona cartierului caransebeşean Balta Sărată.

Liviu DINU

Carmen SENCO