Scriu despre doamna doctor Felicia Quint, nu pentru că zilele acestea rotunjeşte o sumă de ani, nici pentru că de patru decenii se îngrijeşte de lumina ochilor celor de alături. Scriu pentru că de copil mă ştiu cu ochelari şi nevoia mi-a dus de multe ori paşii spre cabinetul Domniei Sale, de unde plecam întotdeauna scăpat de spaima întunericului, asemenea tuturor celor care o căutau din aceleaşi motive. Aşadar, aceste rânduri se doresc substitutul unui buchet de flori oferit doamnei doctor în preajma zilei de 17 martie, ziua Sa de naştere. Fie ca tot binele pe care ni l-a făcut nouă, pacienţilor, pentru a ne putea bucura de tot ce e frumos pe lume, să i se întoarcă înzecit.

Pentru cei care nu o cunosc, le sunt dator cu câteva date biografice. S-a născut în Caransebeş, într-o familie de ceferişti, Pavel şi Dosia Quint. Aici a urmat şcoala elementară, apoi liceul (actualmente „C.D. Loga”), frecventând şi cursurile Clasei de pian la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice. Au urmat anii de studenţie la Facultatea de Medicină din Timişoara, după a căror absolvire îşi face stagiatura la Mehadia şi Băile Herculane. În 1983 optează pentru specialitatea Oftalmologie, la Spitalul din Reşiţa, pentru ca apoi, în 1986, să susţină examenul de medic specialist la Clinica Oftalmologică Timişoara şi să fie încadrată ca atare la Reşiţa. În 1992, după ce obţine şi titlul de medic primar, este numită şef al Secţiei oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, unitate pe care o conduce şi în prezent. Din dorința de perfecționare profesională, urmează cursuri la București, sub îndrumarea profesorului Mihai Pop, și, după 1990, la Innsbruck, unde, în mai multe rânduri, își însușește noi tehnici operaționale oftalmologice, pe care le perfecționează la Caen, în Normandia. De fapt, participă periodic la diverse simpozioane de specialitate în ţară şi străinătate, iar ca membru al Societăţii Franceze de Oftalmologie, merge în fiecare an la Paris.

Citindu-i cele de mai sus bunului meu prieten Adrian Stepan, care ştiam că o cunoaşte din adolescenţa sa petrecută în Caransebeş, acesta a exclamat: „Aşchia nu sare departe de trunchi!”. L-am provocat să continue şi mi-a spus lucruri care merită să fie făcute publice: „Eu eram tehnician în Caransebeş şi, firesc, viaţa oraşului mă interesa. Ba chiar eram implicat, prin activitatea voluntară, la Casa de Cultură. Aşa am avut prilejul să-l cunosc pe domnul Quint, tatăl doamnei Felicia, care era şeful Staţiei CFR, şi nu uita că la acea oră Caransebeşul era un oraş al cferiştilor, datorită importantului nod de cale ferată şi imensului triaj care se construia. Ei, bine, de câte ori venea vorba despre domnul Quint, ceferiştii nu-l pomeneau decât cu apelativul «Şeful». Am avut impresia că de-a dreptul îl venerau. În timp, mi-am dat seama că la originea acestei atitudini se afla atitudinea fermă a şefului, care nu admitea abateri, dar care ştia şi să recompenseze munca făcută cu dăruire. Era un om drept, care nu putea fi influenţat. Mai mult chiar, la diferitele manifestări am observat că şi mai-marii de la partid, care se credeau atotputernici, i se adresau, dacă nu cu respect, în orice caz cu o doză de decenţă, pe care nu o aveau faţă de noi, ceilalţi. Aşa că nu te mira, Tituse, că dintr-o zgâtie de fată a răsărit un medic renumit pentru ceea ce face, pentru dăruirea cu care îşi tratează bolnavii. A avut de la cine învăţa şi, mai ales, îşi cinsteşte tatăl şi numele printr-o ţinută profesională şi civică demnă de urmat”. Cu spusele lui, prietenul meu mi-a tăiat replicile pe care le gândeam legate de doamna Quint, cea de dincolo de cabinet. Este clar că nobleţea nu se transmite numai prin sânge, ci şi prin caracterul care înmugureşte în copil, încă în atmosfera familiei.

Dincolo de spaţiul profesional, distinsa doamnă se manifestă, am putea spune, în acelaşi mod şi în viaţa urbei. Ca preşedinte, timp de mai mulţi ani, a Clubului Lions Onix, a avut o contribuţie directă în împlinirea unor proiecte precum „Balul Speranţei”, prin care s-au realizat fondurile necesare pentru achiziţionarea de laptopuri cu softuri speciale pentru nevăzători. Tot în sprijinul acestei categorii dezavantajate a realizat o sală multi-media. Un alt proiect caritativ, „Ochi frumoşi, ochi sănătoşi”, derulat şi în prezent în beneficiul copiilor din clasele primare şi al nevoiaşilor în vârstă, poartă, de asemenea, pecetea activităţii voluntare a aceleiaşi fiice a Caransebeşului.

Vrem, nu vrem, trebuie să recunoaştem că sunt printre noi oameni, puţini, ce-i drept, care se consacră în totalitate unor scopuri nobile prin finalitatea lor. Nu puteam să trec pe lângă un asemenea om fără să-mi ridic pălăria prin intermediul cuvântului scris, în semn de mulţumire pentru că există şi, mai ales, că izbândeşte în mediul nostru, actual afectat de goana după avere şi putere.

Nu mi-a dat nimeni mandatul, dar nici nu cred că se va supăra careva dacă îndrăznesc să exprim pe această cale recunoştinţa tuturor celor care i-au trecut pragul cabinetului, şi, tot într-un glas cu aceştia, să-i urez „La mulţi şi luminoşi ani, cu sănătate, stimată şi distinsă doamnă doctor Felicia-Beatrice Quint!”.

Titus CRIŞCIU