„Doctorul Borcean aruncă fumigene şi pleacă!”



Zilele trecute, pe postul de televiziune Kanal D a fost difuzat un reportaj amplu, în care Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş era prezentat ca un fel de loc apocaliptic, întunecat şi friguros, în care bacteriile şi viruşii cât câinii îşi fac de cap prin saloane şi, în general, ca pe ceva pe lângă care lagărul de la Auschwitz era pur şi simplu o staţiune dintr-un paradis tropical. În realitate, această descriere se potriveşte, de fapt, aproape oricărui spital din România zilelor noastre. De altfel, nici primarul Caransebeşului, Felix Borcean, nu a negat starea actuală în care se găseşte Spitalul municipal, însă, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o imediat după aceea chiar la sediul unităţii medicale, alături de managerul Octavian Dena, de directorul medical Bhupinder Singh şi de directorul economic, a ţinut să vină cu câteva precizări.
Edilul a declarat că problemele cu care se confruntă spitalul nu sunt de ieri, de azi, însă în ultimul timp a observat un fel de război care se duce în presă între două tabere, referindu-se aici la Primărie şi la o parte din personalul medical al spitalului. În opinia sa, conflictul se datorează unor măsuri pe care actuala conducere a unităţii, împreună cu el, încearcă să le ia pentru redresarea spitalului.
„După cum se ştie, spitalul este înglodat în datorii, care, la fel, nu sunt de ieri, de azi, şi ele se ridică la aproape 10 milioane de lei. Am organizat această conferinţă de presă pentru a dovedi că nu se fereşte nimeni de presă, aşa cum s-a speculat în acel reportaj. Imaginile prezentate la televiziune sunt reale în totalitate, pot să confirm lucrul acesta, însă tendenţiozitatea reportajului constă, cred eu, în faptul că au fost prezentate verbal anumite aspecte pe care vreau să le contracarez, cum ar fi faptul că primarul, adică eu, nu ar fi preocupat de soarta spitalului, că vin aici foarte rar, sau că centrala spitalului nu funcţionează, chiar ieri (25 septembrie, ziua difuzării reportajului – n.r.) a intrat în probe, şi, de asemenea, nu era tocmai reală informaţia conform căreia curtea din spate a spitalului arată deplorabil. Parţial, e adevărat, dar nu este chiar şerpărie, cum specula dl doctor Gheorghe Borcean într-un interviu acordat postului Radio Reşiţa. Problema medicamentelor, de asemenea, nu este tocmai reală. Într-adevăr, sunt pacienţi care sunt nevoiţi să-şi cumpere anumite medicamente, poate chiar substanţă de contrast, dar asta este o problemă generală în sistemul de sănătate din România, nu s-a descoperit nimic nou la spitalul din Caransebeş, iar din discuţiile pe care le-am purtat astăzi am înţeles că există un stoc de medicamente de circa 120.000 de lei, în momentul de faţă, în spital, doar în farmacie, separat de stocurile de pe secţii. Că nu ajung la pacienţi, este problema medicilor. Eu nu pot interveni în actul medical. Este o falsă problemă cea cu medicamentele”, a spus Felix Borcean.
Managerul Octavian Dena a confirmat, la rândul său, că nu există toate medicamentele, dar în acest moment, stocul din farmacie se ridică la valoarea pe care a menţionat-o şi primarul municipiului, respectiv de 120.000 de lei.
Felix Borcean a adăugat că spitalul întâmpină mari dificultăţi în achiziţionarea medicamentelor, deocamdată lucrându-se doar cu un singur furnizor, conducerea unităţii fiind oarecum constrânsă să colaboreze doar cu o anumită firmă, din cauza datoriilor înregistrate la alţi furnizori.
Referitor la afirmaţia din reportaj, conform căreia la spital nu s-au mai făcut investiţii de mulţi ani, edilul a prezentat o situaţie a acestora, însă doar din 2016, de când a fost ales primar. Astfel, în primul an s-au montat geamuri şi uşi la Secţia reanimare, a fost reparat acoperişul spitalului, dar şi al policlinicii, au fost efectuate reparaţii la ascensor, la Salonul ATI şi la Maternitate. În 2017, a fost amenajat Cabinetul EKG, în 2018 a fost reabilitat un salon ATI, s-au înlocuit ferestrele la Secţiile neurologie şi cardiologie, s-a lucrat la instalaţia de gaze la ATI, iar anul acesta a fost reparat iluminatul pe coridorul de acces spre Morgă, o investiţie foarte mare, acolo fiind înlocuite şi uşile, au fost executate reparaţii în trei saloane de la Secţia pediatrie şi s-a amenajat salonul pentru Urgenţe pediatrie.
„Bugetul Caransebeşului nu se compară nici cu bugetul Reşiţei, nici cu cel al altor localităţi care deţin un spital de o asemenea anvergură. Este un spital municipal de urgenţă şi, mai mult decât atât, este un spital regional, nu deserveşte doar Caransebeşul, ci şi zona limitrofă, sunt pacienţi din 22 de unităţi administrativ-teritoriale care vin şi se tratează la acest spital, localităţi din partea cărora nu am primit niciun ajutor, aşadar toate aceste investiţii s-au făcut strict din bugetul local, din bugetul cetăţenilor municipiului Caransebeş”, a mai spus Felix Borcean.
Referindu-se la datoriile spitalului, edilul a concluzionat că, chiar şi dacă acestea s-ar achita în prezent, unitatea medicală tot ar înregistra datorii, oricâte eforturi s-ar face în acest sens. „Dacă, să zicem, de mâine datoriile sunt achitate, de poimâine vom intra din nou pe datorii, pentru că bugetul de salarii reprezintă 93 la sută din bugetul spitalului, salarii care au crescut foarte mult între timp. Şi, dintre spitalele de acest gen, care funcţionează în oraşe cu 20.000 de locuitori, cu siguranţă acesta este singurul care nu are ambulatoriu integrat, un caz care a trezit întrebări şi la Ministerul Sănătăţii. Or, noi tocmai acest lucru am vrut să-l facem şi văd că asta deranjează pe o parte din personalul medical al spitalului”, a mai spus primarul municipiului.
Octavian Dena a lămurit, la rândul lui, câteva aspecte prezentate în reportaj. Astfel, conform managerului unităţii medicale, toaleta distrusă va fi reabilitată total şi gratuit de un agent economic din Caransebeş, despre salonul de la Blocul operator va purta discuţii cu reprezentanţii Primăriei, dar, oricum, acea sală de operaţii nu se folosea. Octavian Dena a dat asigurări că va căuta resursele financiare pentru a putea remedia cât mai repede problemele din spital, adăugând că, într-un sistem subfinanţat, este foarte greu să faci asemenea investiţii.
Felix Borcean a mai declarat că Primăria nu investeşte deocamdată în reabilitarea unor obiective din spital deoarece nu a primit nicio solicitate din zonele respective. „Spitalul n-a fost niciodată lăsat de izbelişte de către Primărie, chiar din momentul în care a fost preluat, în 2006. Au fost însă şi foarte multe conflicte. De exemplu, dr. Gheorghe Borcean a avut un conflict şi cu fostul primar, care era mai orgolios decât mine. Eu nu sunt aşa, dar nici n-am primit din partea acelei secţii nicio solicitare”, a mai adăugat edilul.
Octavian Dena a mai lămurit şi problema medicamentelor. „Vom încerca s-o rezolvăm în aceeaşi formulă ca şi până acum. Există un singur mare furnizor care permite livrări către spital, există un plafon de creditare a acestui furnizor către spital, căutăm un echilibru între necesarul de medicamente al spitalului şi bugetul de care dispune spitalul”, a spus managerul unităţii medicale.
Referitor la pacientul care, în reportaj, a recunoscut că a dat şpagă 600 de euro pentru o operaţie la picior, cei prezenţi la conferinţa de presă au spus că nu ştiu despre ce medic este vorba, dar – a precizat Octavian Dena – aceasta a fost cea mai gravă problemă prezentată de Kanal D.
Felix Borcean a mai atins problema accesului prea facil în spital, aspect în privinţa căruia managerul unităţii medicale a spus că în prezent se desfăşoară un proces care vizează modificarea circuitelor în spital, mai ales accesul.
Edilul a adăugat că toate disputele dintre el şi dr. Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România, sunt urmare a măsurii absolut fireşti a administraţiei locale de a reînfiinţa ambulatoriul spitalului. „Pentru spitalul din Caransebeş, aceasta este o condiţie absolut obligatorie pentru a creşte încasările, fiindcă de asta ne plângem, că nu avem bani, că cresc permanent datoriile, dar nu am luat aceste minime măsuri care să îmbunătăţească veniturile la bugetul spitalului”, a spus primarul municipiului.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Octavian Dena a anunţat că Laboratorul de analize urmează să fie internalizat ca servicii de analize de laborator, începând cu data de 1 noiembrie, fiind al spitalului, aşa cum a fost până acum cinci ani, când serviciul s-a externalizat, moment din care unitatea medicală a primit doar 20 la sută din încasări. De la anul, acest laborator, după ce va fi autorizat, va face contract şi cu Casa de asigurări de sănătate.
„După părerea mea, în momentul de faţă, spitalul din Caransebeş, în proporţie de 70 la sută, oferă condiţii decente. Restul de 30 la sută… Probabil că sunt lucruri de discutat. Dar, repet, ţine foarte mult şi de cei care populează secţiile respective, şi mă refer la personalul care nu-şi face datoria în ceea ce priveşte curăţenia”, a spus Felix Borcean.
Aducând în discuţie cele 93 de procente din bugetul spitalului care se duc pe salarii, primarul a adăugat că s-a luat în calcul şi posibilitatea reducerii personalului, însă, dacă ar trebui să se respecte toate procedurile, organigrama spitalului nu este acoperită, deoarece prevede 550 de posturi, iar angajaţii sunt în număr de 470, una dintre soluţiile pentru eficientizarea activităţii fiind ca medicii, şefii de secţii şi conducerea spitalului să poarte discuţii şi să înţeleagă că se poate face o restructurare nu a numărului de persoane, ci a redistribuirii pe secţii a asistentelor.
În încheiere, Felix Borcean a lămurit, într-un fel, de unde a pornit tot scandalul iscat în jurul spitalului din Caransebeş, atunci când Octavian Dena a declarat că funcţionează şi cazanele de la centrala termică, acestea fiind două zile în probe. „Domnul dr. Borcean aruncă nişte fumigene, după care pleacă la Bucureşti, fumigene care să ne preocupe pe noi, fiindcă ăsta a fost semnalul de alarmă şi pentru presa centrală, că sunt cazanele desfăcute, există perspectiva frigului şi noi nu avem căldură… Lumea, dacă aude asta din gura preşedintelui Colegiului Medicilor, zice că aşa este. Şerpărie în spate, cobre… Eu numai cadavre vedeam prin lifturi, grozăvii din astea, aşa era prezentată situaţia în comunicatul dlui dr. Borcean la Radio Reşiţa… Spitalul este copilul lui. Acest om a fost 20 de ani director la acest spital, practic îşi repudiază propriul fiu… Şi toate astea pentru că nu este de acord cu înfiinţarea acestui ambulatoriu integrat, pentru că acel ambulatoriu privat este creaţia lui, pentru că acolo se câştigă alţi bani, deşi cred că acum nu mai putem să-i considerăm pe medici chiar aşa nefericiţi financiar. Asta nu înseamnă că suntem împotriva medicilor. Eu sunt de acord să câştige şi mai mult, dar să lucreze corect, faţă de spital în primul rând. Pentru că, dacă nu, atunci se va închide şi să văd unde se mai duce distinsul preşedinte al Colegiului Medicilor să-şi desfăşoare activitatea. Le atrag atenţia să se potolească cu tot felul de piedici, strâmbe şi discuţii în raportul de gardă, să arunce cu invective şi tot felul de vorbe la adresa managementului sau a mea. Să-şi vadă de treaba lor, să îngrijească pacienţii şi să se comporte onest şi corect faţă de aceştia”, a mai spus Felix Borcean.
Adrian CRÂNGANU