La şase luni de la constituire, componenţa Consiliului Local Caransebeş a fost reînnoită. Doi medici, unul internist, celălalt medic de familie, au depus jurământul în plenul şedinţei ordinare desfăşurată joi, 27 decembrie 2012. Octavian Şuşailu îl înlocuieşte pe Dan-Laurenţiu Tocuţ, consilier local începând cu luna iunie 2008 şi până la sfârşitul anului 2012, care, în urma votului dat de cetăţeni la alegerile din 9 decembrie, a devenit membru al Camerei Deputaţilor. Mai mult, Tocuţ a fost ales secretarul Comisiei de Politică Externă a acestui for.
Filip Strejariu îl înlocuiteşte în legislativul local pe Gheorghe Magas, cel care, în urma unor probleme de sănătate, a plecat la viaţa veşnică în data de 17 decembrie a anului trecut. De altfel, şedinţa Consiliului Local, prima de după nefericitul eveniment, a debutat cu un moment de reculege păstrat în memoria eminentului profesor, om cu o vastă cultură generală şi extrem de activ ales local, urmat de un elogiu adus personalităţii sale, de către primarul municipiului, Marcel Vela.
Noii consilieri au experienţă în activitatea administrativă a municipiului, cei doi nefiind la primul mandat. Cei doi s-au aflat pe lista consilerilor locali supleanţi ai USL la alegerile locale din iunie, anul trecut. „Sperăm ca cei doi colegi să întregească lista Consiliului Local, să aibă o activitate fructuoasă, jurământul pe care l-au depus să fie respectat şi întreaga lor activitate să fie în sprijinul municipiului şi al Cetăţii Caransebeş”, a spus, în plenul şedinţei, Marcel Vela, edilul-şef. Proaspeţii consilieri îi vor înlocui pe predecesorii lor şi în Comisiile locale din care aceştia făceau parte.
Carmen SENCO