„Doina Bistrei” a curs pentru a şaptea oară la Măru


Festivalul-concurs de folclor pentru copii „Doina Bistrei”, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Măru, ajuns la cea de a VII-a ediție, a găzduit atât participanți din Caraş-Severin, cât și din județele Hunedoara și Cluj. S-au înscris în concurs un număr de 11 formații de dansuri, 15 interpreți vocali și 8 interpreți instrumentiști, iar la secțiunea poezie în grai s-au întrecut 45 de participanți.

Juriul festivalului a fost format din profesori și specialiști în muzică, grai și coregrafie: Dan Liuț, Adrian Gherhard și Valentina Homescu (poezie în grai); Nistor Ghimboaşă, prof. Nicoleta Marcu, Ionel Şipoş, Aurelian Csaholczi, Ilie Pîrvulescu (dansuri populare); Gabi Zaharia, Flavius Covianici, Adriana Ponoran (interpretare vocală și instrumentală).

Manifestarea a debutat sâmbătă dimineață, la Biserica Ortodoxă din satul Măru, și a continuat cu un alai până la Căminul cultural, unde s-a desfășurat festivalul-concurs.

Acţiunea a fost organizată de Școala Gimnazială Zăvoi, reprezentată de prof. Ramona Bogdan – director, Primăria comunei Zăvoi, primar Doru Iustin Cârdei, și Consiliul local.

Mulțumesc tuturor partenerilor, respectiv Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, pentru prezența doamnei director Nicoleta Marcu, care ne-a fost alături, Inspectoratului Şcolar Județean Caraş-Severin, Centrului de Creație și Cultură Tradițională Caraș-Severin, Asociației Culturale ASTRA – Despărțământul Oțelu Roșu, precum și Parohiei Ortodoxe Măru, părinte paroh Nicolae Negrei.

Prof. Ramona BOGDAN,

Director Școala Gimnazială Zăvoi