Răsfoind volumul „Cărăşeni de neuitat”, partea a XIX-a, scris de Petru P. Ciurea şi Constantin C. Falcă, am dat peste numele lui Alexandru Bârsescu, un om pe care l-am cunoscut încă de când a venit în judeţul nostru. S-au scris foarte multe despre acest om cu adevărat deosebit, inclusiv redactorul-şef al săptămânalului „Caraş-Severinul în 7 zile”, Adrian Crânganu, l-a evocat, cei doi fiind colegi şi prieteni foarte buni pe când lucrau la ziarul „Timpul”. Subsemnatul, fiind un apropiat al familiei Orbulescu, din Teregova, am avut posibilitatea de a-l cunoaşte mai bine pe Alexandru Bârsescu, care era cumnat cu Toni, „Domn’ Profesor”, aşa cum i se spunea lui Alexandru Bârsescu, pe lângă calităţile profesionale, îndrăgind foarte mult muzica populară.
Alexandru Bârsescu s-a născut la data de 7 decembrie 1938, în municipiul Târgu-Jiu, din judeţul Gorj, fiul lui Ioan, fost jurist, şi al Mariei, profesoară. Şcoala primară a făcut-o în satul Bârseşti, din judeţul Vâlcea, iar studiile gimnaziale şi liceale le-a absolvit la Râmnicu-Vâlcea. În anul 1969, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, cu media 10. Primul post pe care l-a ocupat a fost cel de director al Şcolii Generale din Surducu-Mic, judeţul Timiş. În continuare, ca urmare a unei activităţi didactice apreciate, a fost numit inspector la Comitetul pentru Cultură şi Artă al raionului Făget, din Timiş. Nu după mult timp, a fost promovat din nou, fiind numit inspector-şef al Comitetului pentru Cultură şi Artă al judeţului Caraş-Severin. A îndeplinit, în continuare, funcţia de director al Teatrului de Stat din Reşiţa. A fost angajat ca metodist la Casa Corpului Didactic al judeţului Caraş-Severin. Din anul 1993, a devenit redactor la ziarul „Timpul” (Reşiţa), iar din 1997, director al Teatrului „G.A. Petculescu” din Reşiţa.
A debutat în 1966, cu reportaje şi cronici literare în „Drapelul Roşu” (Timişoara). A mai publicat în „România literară”, „Tribuna”, „Caraş-Severinul”, „Flamura”, „Semenicul” ş.a. În 1978, a obţinut premiul pentru reportaj al ziarului „Flamura”. A fost membru în comitetul de redacţie al „Studiilor de limbă şi literatură şi folclor”, revistă a filologilor reşiţeni, în care a publicat mai multe cercetări. Este autorul unor studii de istorie şi istorie literară dedicate lui Eminescu, Caragiale, Iorga, Călinescu ş.a. A publicat în volumele „Tradiţie şi contemporaneitate”, Reşiţa, CCA, 1969; „Caraş-Severin”, monografie, Bucureşti, 1981; „Monografia Uzinei Topleţ” ş.a.
Contribuţiile sale, stilul riguros şi elegant au fost remarcate de numeroşi recenzenţi, printre care Mircea Bocilă şi Alexandru Graur. S-a scris, de asemenea, despre aportul său la afirmarea Teatrului din Reşiţa şi la impunerea unor manifestări cinematografice la Reşiţa (G. Boda). În ultimii ani, Alexandru Bârsescu a fost un apreciat realizator de emisiuni radiofonice, îndeosebi culturale. Despre activitatea sa la Radio Reşiţa, profesorul Bârsescu a scris: „Mărturisesc că Radioul a devenit pentru mine nu o îndeletnicire oarecare, ci una care dă sens acestei vârste, când perspectivele tind să se restrângă. Încerc cu fiecare intervenţie să-mi câştig noi ascultători, să nu-i dezamăgesc pe cei dinainte, cu alte cuvinte să-mi fac cu firească modestie, dar şi cu orgoliul vârstei, datoria faţă de Radio Reşiţa şi faţă de omul care a avut încredere să-mi pună la dispoziţie un microfon”.
În dimineaţa zilei de 2 septembrie 2012, profesorul Alexandru Bârsescu a încetat din viaţă. Era bolnav de mai mulţi ani, avea probleme cardiovasculare şi respiratorii, dar a fost activ până în ultimele zile de viaţă, fiind unul dintre seniorii postului Radio Reşiţa, unde susţinea mai multe rubrici, în care se simţea condeiul său de gazetar, critic literar şi istoric. S-a remarcat ca profesor, actor, publicist, istoric literar. Despre Alexandru Bârsescu, prietenul său de-o viaţă, criticul literar Gheorghe Jurma, a a mărturisit: „Un condei extraordinar, care a scris studii critice, articole, eseuri remarcabile, publicate în reviste, în ziare, difuzate la radio. Cuvântul său era foarte respectat şi apreciat. Din păcate, nu a avut grijă de opera sa şi, incredibil, profesorul Bârsescu nu a publicat nicio carte!”. Un alt apropiat, Adrian Crânganu, consemna, în septembrie 2012: „Alexandru Bârsescu nu mai scrie şi nu mai vorbeşte… Drumurile noastre s-au despărţit în urmă cu vreo cinci ani, iar de atunci l-am mai întâlnit o singură dată, la Radio Reşiţa, unde eu am avut puţină treabă, iar el venise să-şi înregistreze rubrica. Mi s-a părut mai slăbit de cum îl ştiam; se mişca mai greu şi vorbea mai rar şi mai stins. Însă, oricât de tare mă grăbeam, m-am aşezat lângă el pe bancă, am fumat o ţigară şi am băut o cafea. Într-o zi nebună, mi-am permis zece minute de bucurie. Atunci nu am dat nicio importanţă întâmplării, însă ţin minte că la un moment dat, cu puţin înainte de a ne despărţi, m-a întrebat dacă îmi mai amintesc cum am fost făcuţi amândoi redactori în aceeaşi zi. I-am răspuns că n-am să uit asta nicicând, i-am zâmbit şi, înainte de a pleca, i-am strâns mâna. Pentru ultima oară. Acum îmi pare rău că nu m-am mai uitat o dată în urmă…”.
Foarte mulţi elevi, care au învăţat Limba şi literatura română, precum şi Istoria, cu profesorul Alexandru Bârsescu, îşi aduc aminte de el ca de un mare dascăl, de la cursurile căruia plecau acasă cu lecţia aproape învăţată. Memoria sa va fi păstrată în amintirea foştilor săi elevi, a cititorilor de reviste literare, a ascultătorilor de radio şi a colegilor, care au petrecut momente unice alături de el, deoarece Alexandru Bârsescu a dus o viaţă tumultoasă, presărată cu întâmplări demne de un roman. Poate că cineva se va îngriji să adune o parte din aceste preţioase frânturi de viaţă şi de literatură într-un volum. Să amintim şi de vocea sa radiofonică, extrem de caldă şi baritonală, prin care reuşea să atragă atenţia ascultătorilor. De altfel, în ultimele zile a înregistrat mai multe zeci de rubrici radiofonice, care au fost difuzate, în continuare, la Radio Reşiţa. Este şi aceasta un fel de nemurire.
Ştefan ISAC
