La sfârşitul săptămânii trecute, primul municipiului, Marcel Vela, a avut o întrevedere cu fostul internaţional Dorinel Munteanu, care, după ce a investit în alte localităţi din judeţul său de baştină, Caraş-Severinul, iată, acum vrea să facă acelaşi lucru şi la Caransebeş. „Am fost deschişi la propunerile şi la ofertele domniei-sale şi, în consecinţă, ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului Local Caransebeş a fost suplimentată cu un proiect de hotărâre prin care acest for pune la dispoziţia sportivului de excepţie Dorinel Munteanu o parcelă de 2.000 de metri pătraţi în Parcul Teiuş, unde fostul internaţional va amenaja un teren de fotbal sintetic, acoperit, cu vestiare, duşuri şi cu tot ceea ce ţine de o activitate sportivă de calitate, de confortul sportivilor care vor practica diferite activităţi în acest spaţiu, inclusiv activităţi de alimentaţie publică pentru turiştii care vin în Parcul de Sculptură Teiuş, sau pentru copiii, părinţii şi bunicii care vin în Orăşelul copiilor. Nu în ultimul rând, beneficiari ai acestei investiţii vor fi şi jucătorii de la FC Caransebeş, care sperăm că de anul acesta vor evolua în Liga a II-a, având această uriaşă şansă de a reveni în eşalonul secund al fotbalului românesc şi, nu în ultimul rând, microbiştii care vor veni la Stadionul municipal pentru a-şi vedea echipa favorită jucând în eşalonul superior”, a spus primarul Marcel Vela.
Stadionul pe care Dorinel Munteanu doreşte să-l construiască va fi în vecinătatea Centrului de Tineret care va fi ridicat printr-un proiect transfrontalier.
Sorin ROGOZ