A douăsprezecea noapte la Muzeul caransebeșean


Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa, și al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, organizează sâmbătă, 21 mai, între orele 18 și 05, Noaptea Europeană a Muzeelor, eveniment ajuns la cea de-a XII-a ediţie. Această manifestare culturală de mare amploare se desfăşoară atât la nivel naţional, cât şi internaţional, la eveniment înscriindu-se muzee din ţară şi străinătate.

Anul acesta, sub egida Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, se va realiza un circuit expozițional care cuprinde un număr de trei expoziții: Casa pădurarului de la Marga, expoziția itinerantă Eros și sexualitate în Dacia Romană, care are o tematică exotică, înfățișând publicului piese deosebite descoperite în Dacia Romană, scopul acesteia fiind acela de a arăta tendințele sculpturale în perioada romană și de a înfățișa publicului natura umană a zeităților din panteonul greco-roman, dar în același timp și reprezentarea idealului uman suprem, prin expresia nudității divine, și expoziția Generalul Ioan Dragalina, care va prezenta publicului documente și obiecte personale ale Eroului de la Jiu, născut în Caransebeș, care a luptat pentru unitatea națională a tuturor românilor, fiind în fruntea Armatei I Române și reușind să oprească ofensiva germano-austro-ungară în țara noastră. Totodată, expoziția marchează împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, războiul pentru realizarea României Mari.

Rolul acestui circuit muzeal este de a face cunoscută istoria specifică Banatului de Munte din perioada Antichității până în prezent.

Atmosfera va fi completată cu muzică de toate genurile şi de tradiţionalii Mici de Deva. Intrarea este liberă.

Bianca METEȘ