Dragostea, leacul care alungă ceața de pe chipul oamenilor



La începutul acestei primăveri, am avut bucuria să lecturez volumul „Chipul din ceață“, al scriitoarei Ana-Cristina Popescu din Caransebeş, apărut anul acesta la Editura InfoRapArt, Galați. Încă de la prima pagină a cărţii, am fost atrasă de firul epic simplu și captivant. Fiecare pagină te făcea prizonierul cărții, determinându-te să întorci următoarea filă.
Volumul „Chipul din ceață“ este un roman despre frumusețea copilăriei, în care jocul și întâmplările amuzante duc cititorul în acea lume dulce a inocenței, dar și despre adolescență și maturitate, fiindcă personajele din carte sunt urmărite în evoluție din copilărie până la maturitate. Este surprinsă în volum și puritatea primilor fiori ai iubirii, de care omul își aduce aminte cu drag oricând de-a lungul vieții.
Chipul ascuns în ceață este unul din personajele masculine ale romanului, un copil și, mai târziu, un adolescent și un adult marginalizat de toți, din cauza unei întâmplări nefericite din copilăria lui.
Volumul „Chipul din ceață“, care aș putea spune că se citește dintr-o răsuflare, are un final pozitiv. Dragostea este singura care reușește să alunge ceața de pe chipul tânărului, în ciuda tuturor opreliștilor.
Consider că volumul merită toată atenția cititorilor, care sunt convinsă că îl vor lectura cu plăcere.
Mădălina DOMAN