Drumul spre legalitate



În chiar centrul… centrului de comună Buchin, funcţionează ,,Kilometrul Zero”, o firmă care comercializează materiale de construcţii. Până aici, toate bune, mai ales dacă ţinem cont de actualul context economic, în care societăţile comerciale fac eforturi disperate pentru a supravieţui. Atunci, despre ce e vorba? Păi, oamenii şuşotesc pe la colţuri că în faţa magazinului sunt expuse tot felul de produse din beton şi plăci de pavaj, acestea fiind depozitate pe domeniul public, firma neavând aprobare pentru aşa ceva. Şi asta – mai spun oamenii – cu atât mai mult cu cât societatea ,,Kilometrul Zero” aparţine familiei Popa, iar unul dintre membrii acesteia, Petru Popa, este chiar consilier local. Poate că, în cele din urmă, acesta îşi va muta produsele expuse, cu un metru, măcar, spre legalitate. (S. Berger)