Drumuri de milioane la Zăvoi


Pentru anul 2014, Primăria Zăvoidoreşte să pună la punct infrastructura rutieră, aşa că a şi trecut la treabă. „Am întocmit un studiu de fezabilitate pentru asfaltarea şi modernizarea străzilor din Măru şi Măgura, pe o lungime de aproximativ 10 kilometri. Acestea vor fi făcute cum scrie la carte, în sensul că vor avea trotuare, şanţuri, rigole şi podeţe, valoarea proiectului fiind de un milion de euro. De asemenea, în momentul de faţă, lucrăm la un al doilea studiu de fezabilitate pentru amenajarea trotuarelor, de-o parte şi de alta a DN 68 Zăvoi – Valea Bistrei – Voislova. Avem în lucru şi un al treilea studiu, pentru alte două străzi din Zăvoi, pe care dorim să la modernizăm”, ne-a declarat primarul comunei Zăvoi, Ion Scorobete. Edilul ne-a mai spus că aşteaptă apariţia noului Ghid de finanţare al Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, pentru a putea accesa fondurile europene necesare realizării celor trei obiective. (B. Meteş)