Drumuri de un milion de euro, la Caransebeş


Primarul municipiului Caransebeş a semnat, recent, contractul care permite accesarea proiectului „Amenajări drumuri agricole pe raza municipiului Caransebeş”. Evenimentul a avut loc la sediul Agenţiei Regionale de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest Timişoara. Contractul, în valoare de un milion de euro, vizează o suprafaţă de 664 de hectare de teren agricol şi are drept scop realizarea unor căi de acces în zonele Jupa, Racoviţa şi Pipirig, greu sau deloc accesibile în prezent. Astfel, pentru Drumul Agricol Jupa, cu o lungime de 2,6 kilometri, sunt prevăzuţi în proiect 334.000 de euro, pentru Drumul Agricol Racoviţa, lung de 2,1 kilometri, 277.000 de euro, iar pentru cei 0,5 kilometri ai Drumului Agricol Pipirig – 93.000 de euro, primele două urmând să intersecteze noua centură de ocolire a municipiului. De asemenea, pentru amenajarea terenurilor sunt cuprinşi în proiect 75.000 de euro, iar pentru refacerea cadrului natural al celor trei zone – 235.000 de euro.

Proiectul urmăreşte să faciliteze accesul proprietarilor de terenuri agricole spre loturile lor, dar constituie şi un pas spre dezvoltarea municipiului Caransebeş, deoarece, spre exemplu, odată executate aceste lucrări, utilităţile vor fi mult mai uşor de adus, constituind totodată şi noi căi de acces spre Drumul European”, a declarat primarul Marcel Vela.

Finanţarea proiectului este asigurată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, iar termenul de finalizare este de 24 de luni de la data semnării contractului.

Tiana MESNER