La sfârşitul lunii trecute, elevii claselor V-VIII și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Băuțar au marcat, într-o atmosferă de mare sărbătoare, cele două evenimente importante ale acestei perioade: cinstirea Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, „cel care ne-a creștinat și a săvârșit prima Sfântă Liturghie pe pământul României”, în 30 noiembrie, şi 1 Decembrie – Ziua Națională a României.
Sub sloganul „La Mulți Ani României, tuturor românilor, celor ce simt și gândesc românește!”, elevii şi-au exprimat trăirile, printre ideile care s-au desprins din ele fiind acelea că „Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a însemnat sacrificiu și curaj, solidaritate în numele unității naționale, un simbol istoric, o zi a responsabilității, un vis împlinit al strămoșilor”, sau că „Credința i-a unit pe români în toate momentele grele şi, de asemenea, tot credința trebuie să ne țină uniți pentru a răzbate prin toate încercările”.
Marinela Daniela RĂDUŢĂ
Profesor de istorie-geografie