Desfășurată sâmbătă, 11 decembrie, în cadrul proiectului „Promovarea activității șahiste în municipiul Caransebeș în anul 2021”, finanțat de Primăria municipiului Caransebeș, competiția de șah pe echipe Cupa de Vest, ajunsă la a V-a ediție, a reunit la start 39 de jucători din zonele Caransebeş şi Reșița. Deși părea o competiție amicală, orgoliile locale au făcut ca fiecare municipiu să încerce să vină cu echipe cât mai bune, atât de seniori, cât și de juniori. Practic, i-am văzut la lucru pe cei mai buni jucători de șah din județ.
Caransebeșul a aliniat o echipă („Victoria”) cu maeștrii Dinu Suciu și Alexandru Tunaru, cărora li s-a alăturat Iosif-Gruia Frenţ, adică podiumul recentului Campionat al municipiului Caransebeș. Reșița, la rândul ei, a venit cu o echipă („Reşiţa 1”) formată din Mihai Bolintiș, Daniel Pădurean și Horia Irimia.
Cele două echipe au măturat totul în cale, astfel că meciul direct urma să stabilească învingătoarea competiției. La primele două mese, două remize, una liniștită la masa 1, iar la masa a doua o remiză de luptă între Tunaru și Pădurean, astfel că totul s-a decis în partida Frenț – Irimia, în care primul a ratat o poziție mai bună și Irimia nu l-a iertat, aducând punctul victoriei pentru reșiţeni.
Pentru poziţia a treia a podiumului s-au luptat două formații reșitene: una de juniori, formată din Alin Stîngu, Alexandru David Korcsek și Cătălin Vlad Aurelian Guțu, iar cealaltă formată din veteranii Gheorghe Stroescu, Ioan Calomfirescu și Gheorghe Hock. La final, experiența celor din urmă a precumpănit, astfel că echipa „Modeştii” a urcat pe treapta a III-a a podiumului, în timp ce juniorii reșițeni („Reşiţa 2”) au ocupat locul I la Juniori.
La Junioare, locul I a fost ocupat de echipa „Blondele”, formată din junioarele de la cursul de iniţiere Alessia Andreea Costiș și surorile Andreea Teodora Chilnicean și Silvia Mara Chilnicean.
La Copii 8 ani s-a impus echipa „Piticii”, formată din frații Bogdan-Andrei Grecu și Xian Matei Grecu, împreună cu Ioana Daria Cotoșpan.
La echipe cu ELO sub 1800 s-a impus echipa „Haiducii”, în componența Ilie Pîrvulescu, Marcel Fometescu, Ion-Valentin Văduva.
La echipe caransebeșene s-a impus S.C. Acadia, formată din Rozeta Daniela Muselin, Dumitru-Marian Florescu și Adrian Nicolae Ivanici.
Pentru eforturile lor, şahiștii au fost răsplătiți grație sprijinului financiar al Primăriei municipiului Caransebeș, cu premii în bani, cupe și medalii, fondul de premiere fiind de aproximativ 2.000 de lei.
Sâmbăta și duminica viitoare urmează Campionatele Județene de Șah Rapid și Blitz – concursuri omologate la FIDE – Federația Internațională de Șah.
Sorin ROGOZ