Dumitru Jompan, sau lumina, bucuria şi mângâierea aduse de muzică


Antologia „14 Miniaturi Corale”, cea de a 67-a carte a lui Dumitru Jompan, ne surprinde prin conţinutul ei, căci D-sa ne-a obişnuit cu realizări din cu totul alte domenii: didactică muzicală, etnomuzicologie, muzicologie, etnografie, folclor şi poezie.

Urmând exemplul regretatului său coleg, Constantin Catrina, care a realizat o seamă de compoziţii de muzică corală de excepţie, unele dintre acestea fiind incluse în repertoriul ansamblurilor sale muzicale, Dumitru Jompan a abordat cu o oarecare timiditate şi domeniul compoziţiei.

Cunoscând bine posibilităţile de interpretare ale celor 19 coruri instruite şi dirijate de-a lungul anilor, coruri de copii, tineri şi adulţi; de voci egale şi mixte; din mediul rural şi urban, între care Corul Catedralei Episcopale, al Casei de Cultură, al Seminarului Teologic şi Facultăţii de Teologie din Caransebeş; corurile „Canon” şi „Mărgana” din comuna Marga; al Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu; al Parohiei Române Ortodoxe din Petroşniţa ş.a., a găsit cu cale să le dedice acestora compoziţiile publicate în această culegere.

Fiind dascăl de profesie, gândind la faptul că elementele din care au fost alcătuite ansamblurile de muzică vocală la care ne-am referit mai sus nu au vizat profesionalismul, fiind amatori, Dumitru Jompan a avut în vedere în permanenţă criteriul accesibilităţii lucrărilor sale.

Compoziţiile prezente în această antologie au fost bine primite, atât de coriştii săi, cât şi de publicul spectator prezent la concertele din ţară şi din străinătate.

Cei interesaţi pot găsi, între paginile acestei tipărituri, muzică de sorginte sacră şi profană, compoziţii originale, prelucrări şi armonizări ale autorului.

Colecţia cuprinde două părţi: „Pentru cele mai frumoase glasuri”, cântece destinate corurilor şcolare, şi „Pentru cei care înţeleg să trăiască în armonie prin intermediul muzicii corale”, oferite spre studiu corurilor de adulţi.

Tematica acestor cântece este bogată, interesantă şi variată.

Prin publicarea acestui mănunchi de miniaturi corale, autorul speră să aducă lumină, bucurie şi mângâiere în sufletele tuturor acelora care le vor cânta sau asculta.

Doru Dinu GLĂVAN

Preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România