Atunci când vorbim despre încercarea credinţei, Sfânta Scriptură ne aminteşte că Satana a încercat să nimicească credinţa lui Iov cu ajutorul suferinţelor şi ispitelor, dar nu a reuşit. Şi în zilele noastre, cu ajutorul ispitelor stăruie Satana, neîncetat, să tulbure credinţa celor credincioşi. Aşa se explică faptul că oamenii credincioşi au parte de mai multe necazuri decât cei păcătoși. Suferințele și necazurile sunt o încercare a credinței lor, iar credința adevărată se adeverește tocmai în focul ispitelor și al necazurilor.
Credința puternică îl ajută pe om să biruie toate ispitele, să treacă cu bine peste toate încercările, pentru ca la urmă să se bucure de roadele biruinței. De aceea, pe bună dreptate, spunea poetul Alexandru Vlahuță: ,,Nebiruit e omul ce luptă prin credință!/ El știe că pe lume nimic zadarnic nu-i;/ Că dincolo de truda și jertfa clipei lui,/ În taină vremea țese la sfânta biruință”.
Bijutierul ştie că aurul care este trecut prin foc iese, în cele din urmă, și mai curat, și mai strălucitor. La fel şi omul credincios, care rabdă suferința, ştie că la urmă va fi biruitor. Însă necredinciosul se înalță până la un loc și apoi se răstoarnă cu huiet mare (Ps. 37; Ps. 73).
Suferința și răbdarea duc la biruință. Orice vifor de valuri și furtuni ar scorni diavolul în marea vieții noastre, ea nu se tulbură, atâta timp cât avem o credință înfiptă în adâncul Evangheliei Mântuitorului. Creștinii de azi sunt ca o mare ce n-are liniște, tocmai fiindcă nu trăiesc o viaţă adâncită în Evanghelia Mântuitorului. Știți de cine se teme mai mult diavolul? De cel ce vrea să sufere și știe să sufere.
O viaţă ce biruie suferințele și ispitele, aceasta e viaţa cea adevărat creștinească. Despre această viaţă vorbeşte Sfântul Ap. Pavel: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?… Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 8, 35-39).
Sfântul Ap. Iacov, în epistola sa sobornicească, ne învață că suferința și răbdarea duc la biruință: ,,Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut sfârșitul hărăzit lui de Domnul; că mult-milostiv este Domnul și îndurător” (Iac. 5, 11).
Îmi aduc aminte de un doctor care spunea că, la spital, a avut o femeie care suferea cumplit, dar era veșnic voioasă și lăuda pe Dumnezeu. Când a întrebat-o cum poate fi așa, femeia a răspuns: „Credința cea adevărată în necazuri se lămurește… Domnul a ales vasele cele slabe, să facă de ocară pe cele tari”. Fiind atacată greu de boală, doctorii i-au dat femeii drumul, să moară acasă. Însă, peste trei luni, femeia s-a tămăduit.
Iată un Iov din zilele noastre! Credința cea adevărată face și azi minuni. ,,Ferice de cel ce rabdă ispita! Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” (Iac. 1, 12). De altfel, ca și faţă de Iov, ispita satanei are și ea un hotar pe care nu-l poate trece, iar noi avem darul și ajutorul lui Dumnezeu pentru a birui. „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, Care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca să puteți răbda” (I Cor. 10, 13).
Dumnezeu știe să-i izbăvească din încercare pe oamenii cucernici (II Petru 2, 9). De aceea, a nu-ți pierde niciodată credința, ci a fi statornic în credință, orice ți s-ar întâmpla, este marea taină a vieții, care îți dă sporite puteri să fii mereu biruitor, după cum spune poetul Traian Dorz: „Nu ești învins cât timp credința/ Nu ți-ai schimbat și nu ți-ai stins./ Credința iarăși te ridică/ Poți fi căzut, dar nu învins!”.
Pr. Virgil-Constantin VOINEA