Duminică, 20 ianuarie, Achim Nica ar fi împlinit 83 de ani. În memoria lui, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Consiliul Local şi Primăria Obreja au organizat Simpozionul ,,Achim Nica, un doinitor de excepţie al Banatului”, precum şi spectacolul intitulat ,,Dincolo de dor şi cânt”. Acţiunea a fost găzduită de Casa Culturală din Obreja, care poartă numele regretatului doinitor bănăţean. La simpozionul la care au participat aproximativ 60 de persoane, au luat cuvântul primarul comunei, Petru Pop, prof. univ. dr. Ioan Vela, pr. Petru Itineanţu – şi aici trebuie să amintim că Achim Nica a fost un bun credincios, în ultima vreme el cântând în strana bisericii –, prof. Rozina Ghiorghioni, dr. Ioan Cojocariu, prof. Gheorghe Ţunea, prof. univ. Ion Murariu (nepot al răposatului din partea mamei, cea care, fiind sora mai mare, a avut grijă de Achim Nica după ce murise mama lor), prof. Anişoara Zeicu – cea care a afirmat că, „prin Achim Nica, Obreja de acum încolo intră în istoria folclorului românesc” –, prof. Dan Liuţ, Traian Barbu, prezenţi fiind şi dr. Aurora Gherman, coregraful Luţă Bunei, prof. Avram Boţa, solista Florica Franţ, precum şi familia răpostului. Cinstea de deschide simpozionul a revenit subsemnatului, şi am făcut-o intonând, cu lacrimi pe obraz, doina „La Obreja-ntr-o grădină”. Am mai arătat apoi cum Achim Nica a fost cel care mi-a deschis drumul spre cântec încă din anul 1964, şi cum, în final, am ajuns să mă număr printre prietenii lui cei mai buni.
În discursurile lor, cei prezenţi au scos în evidenţă contribuţia pe care cel mai mare doinitor bănăţean al tuturor timpurilor şi-a adus-o la păstrarea şi promovarea folclorului autentic. Din evocările participanţilor la simpozion, a reieşit că, încă de la vârsta de 7 ani, Achim Nica a fost atras de muzică şi cânta la serbările şcolare, pentru ca, mai târziu, cântecele, şi mai ales doinele sale, să fie auzite la Radio, primele fiind ,,La Obreja-ntr-o grădină” şi „Patru boi leagănă caru”. Apoi, a fost trecută în revistă viaţa marelui interpret, cum a fost descoperit de Nicolae Perescu la un spectacol în Obreja, la care a participat şi Maria Tănase, cum, mai târziu, a fost angajat la „Lazăr Cernescu” („Doina Banatului”), din Caransebeş, timp de un deceniu, între 1965 şi 1975, pentru ca apoi să fie amintită perioada în care a lucrat ca oţelar la Uzina din Oţelu Roşu, din 1975 până în 1987, când s-a pensionat, aici activând la Ansamblul folcloric „Iedera”. A mai fost subliniat şi faptul că regretatul doinitor a colaborat cu mai toate ansamblurile artistice din ţară. Au mai spus vorbitorii apoi şi că, prin Achim Nica, Doina din Banat este la ea acasă la Obreja, şi că a fost cel mai eficient ambasador de suflet al obrejenilor. S-a mai spus că Dumnezeu ni l-a dat pe Achim Nica, omul de o blândeţe şi modestie fără margini, ca să ne încânte existenţele cu vocea sa catifelată, inegalabilă. Achim Nica a fost un model de cinste şi de simplitate a ţăranului român, care a ştiut să păstreze şi să ducă înainte tradiţia acestor meleaguri. Pe lângă Diploma de „Cavaler de onoare al cântecului românesc”, conferită de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a fost şi „Cetăţean de Onoare” al municipiului Caransebeş şi al comunei Obreja.
Iată ce au spus despre Doinitorul Banatului, prof. Anişoara Zeicu şi prof. univ. Ion Murariu: „Clopotele-n limba lor/ Ne vestesc tânguitor/ Că Achim Nica s-a dus/ Înspre lumile de sus. În forme simple şi adânci, Doinitorul a impresionat neamul său, care l-a iubit pe el pentru că el şi-a iubit Doina, iar Doinitorul l-a ajutat să-şi recunoască rădăcinile sufletului de român. «Soarele-i ducătoriu şi întorcătoriu, Omu-i ducătoriu, neîntorcătoriu», cum zice un cântec popular: «Putrezeşte om frumos, putrezeşte pân’ la os». Condiţia umană îmbină torenţi de jale, zi de fericire; «Săracă copilărie, c-o fost şi n-o să mai fie». A avut o copilărie săracă, pentru că mama lui l-a lăsat în lume când avea doar 6 ani, şi a rămas în grija surorii sale Floare, care avea 12 ani. Oare ce sărăcie poate fi mai adâncă decât să rămâi fără mamă la această vârstă? Hărăzit de Dumnezeu cu talent, a ales să trăiască în locul unde s-a născut, alături de soţia Călina, venită din familia Turcu, o veche familie cunoscută în documente la 1688, în cătunul Calinos. Mamă credincioasă, l-a îmbogăţit cu doi copii, Achim şi Natalia. A preferat să ridice un sălaş în grădină la Obreja, decât să cutreiere lumea, aşa cum condiţia sa de Doinitor i-ar fi permis. Doina, ca şi izvorul, ca şi sălaşul, sunt legătura lui cu lumea transcendenţelor universale, iar acest lucru s-a întâmplat chiar pe aceste meleaguri de pe Valea Bistrei, unde noi, cei de astăzi, privim omul doar ca ştire, golit de sensurile sale şi transcendenţele metafizice. Doina, izvorul, sălaşul, iată descântecul… Remarcat întâmplător de intuiţia marelui prof. coregraf Petru Pilu, este prezentat unui grup de artişti între care şi Maria Tănase, care l-a recomandat imediat pentru înregistrări Electrecord. Patru boi au început să legene cu duioşie caru’ de la Obreja, iar cântecul său a început să răsune în mii de case din România, care au aflat, în acelaşi timp, că, la Obreja-ntr-o grădină, a prins dorul rădăcină. A urmat o carieră artistică de succes, însă puţini ştiu că în faţa acestui Cămin, în care ne-am luat rămas bun de la el, chiar în uşa autobuzului care îi transporta pe acei solişti, Nenea Achim şi-a făcut proba artistică, impresionându-i pe toţi prin talentul său de a interpreta Doina Bănăţeană. Acest aşezământ cultural îi poartă cu cinste numele… Aici s-a desfăşurat primul şi ultimul său spectacol: «Lăsai puşca ruginită/ Şi plecai pe-o vale-adâncă/ Unde numai cucul cântă». E valea pe care plecăm cu toţii, şi pe care a plecat Nica Achim, tot atât de nobil cum a trăit şi ne-a lăsat privind spre un model de modestie, de hărnicie şi de omenie. Radio România a lansat Radio Regional, post care are o emisiune de cântece populare intitulată chiar aşa, «La Obreja-ntr-o grădină», consacrând acest brend. Achim Nica a reprezentat Cântecul Bănăţean la toate manifestările culturale din România, fiind invitat de onoare la Festivalul «Cerbul de Aur» de la Braşov, la Festivalul de la Mamaia, la Festivalul Bucovinei. Casa de Cultură «George Suru» i-a oferit un prim angajament artistic. Radio Timişoara l-a primit cu generozitate. Consiliul Judeţean, Casa Creaţiei, ziarul Timpul, i-au fost mereu alături. Preşedintele ţării, Ion Iliescu, i-a înmânat diploma de «Cavaler de onoare al cântecului românesc». Critici de artă de mare prestigiu au apreciat forţa unei filosofii a Binelui, a Frumosului din cântecul său. Elise Stan, Mărioara Murărescu şi alţi oameni de televiziune au remarcat armonia, optimismul unui cântăreţ al iubirii, al exuberanţei tinereşti, profunzimea fără exces, fără accente de jale din repertoriul său: «La fântâna cu găleata/ Pe cărarea de la Grui/ Stau de-atâtea ori în lună/ Un băiat cu draga lui/ Nu se strâng, nu se sărută/ Numai stau şi se privesc/ La o dragoste nebună/ N-au văzut de când trăiesc». Iată un cântec învăţat de la sora lui, Floare, şi ea un mare talent. Se zice că, atunci când adunau la fân pe Valea Pleşii sau pe Calova, şi cântau, oamenii se opreau din lucru şi-i ascultau. Însă a venit vremea când «Clopotele-n limba lor/ Ne-au vestit tânguitor/ Că Achim Nica s-a dus/ Înspre lumile de sus». Iată că noi am rămas cu vremelnicia noastră, privind cum patru boi leagănă caru’ în urma căruia au rămas înţelesurile unei vieţi de geniu”.
A urmat apoi spectacolul în care şi-au dat concursul Ansamblul „Semenicul” al C.J.P.C.P.C.T. Caraş-Severin şi soliştii vocali Ramona Viţa, Daniela Văcărescu, Maria Garaş, Traian Barbu, Titian Puichiţă şi subsemnatul. Conducerea muzicală i-a aparţinut lui Petrică Viţa, coregrafia – Nistor Ghimboaşă, iar regia artistică lui Gheorghe Ţunea. Prezentarea spectacolului a fost făcută de Anişoara Zeicu şi Dan Liuţ. La final, artiştii şi toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o masă copioasă, pregătită de Primăria Obreja, primarul Petru Pop implicându-se, de altfel, în tot ceea ce a însemnat organizarea acestei acţiuni, avându-i permanent alături pe prof. Gheorghe Ţunea, Traian Barbu, Doru Bălăşoiu, precum şi, cu modestie, pe subsemnatul.
Ştefan ISAC
