Pentru că timpul a fost mereu zgârcit cu amândoi, eu mai mereu ocupat cu scrisul, tu cu şcoala şi apoi cu muzica de care, recunosc, uneori mi-a fost frică să nu te transforme în instrumentul ei, iar clipele în care puteam vorbi au fost – şi au rămas şi acum – atât de puţine, uite, m-am hotărât să-ţi scriu. Am mai avut câteva încercări, dar nu le-am dus până la capăt fiindcă n-am reuşit niciodată să găsesc un motiv suficient de puternic încât să mă facă să pun mâna pe stilou şi să termin pe hârtie ceea ce, de-atâtea ori, am început în gând. M-au împins însă de la spate ziua de 26 mai şi cele care au urmat, pentru că am învăţat o lecţie de la care probabil şi în tinereţe, dar şi mai târziu, am chiulit, iar acum, când sunt scos la tablă, văd că nu înţeleg mai nimic din întrebări.
Dragul meu, am să încerc să încep cu începutul. Nu ştiu ce fel de tată ţi-am fost, dar sper că unul bun. M-am străduit să fiu cu tine aşa cum n-a putut să fie tatăl meu cu mine şi să-ţi dau tot ce n-am primit eu până la vârsta la care mi-am cumpărat singur ceea ce mi-am dorit. Ştii că niciodată nu te-am obligat să faci ceva, sau cel puţin eu nu-mi amintesc. Întotdeauna te-am rugat, iar atunci când am simţit că trebuie să te trag de mânecă, fiindcă uneori o mai luai pe arătură, am încercat să-ţi dau un sfat. Sunt vremuri grele, şi vreau să-ţi aduc aminte de câte ori m-ai auzit pe mine spunând că n-am să plec niciodată dincolo, că locul meu a fost, este şi va fi întotdeauna aici, şi sper să mă ţin de cuvânt până la sfârşit. De multe ori, nu? Dar ţie nu ţi-am spus niciodată ce să faci. Eu am avut motivele mele, mai puternice decât toate tentaţiile din lume la un loc. Am avut limba română şi tot ceea ce mi-a putut ea da: meseria pe care mi-am dorit s-o fac cred că încă dinainte de a mă naşte, iar eu în altă limbă n-aş fi putut niciodată să scriu la un ziar, tot ea mi-a adus cărţile, nu sunt multe, doar două, dar pe care în altă ţară nu le-aş fi putut scoate în veci. Mai sunt şi altele, dar nu cred că te interesează pe tine. Ce vreau eu să-ţi spun acum, când sunt mai bogat cu o dezamăgire şi mai sărac cu o iluzie, e că, dacă tot ai ales să rămâi aici, sper ca şi motivele tale să merite sacrificul pe care şi eu, şi alţii, îl facem aproape în fiecare zi, acela de rămâne români.
Mai ţii minte când ţi-am spus că cinstea te face să dormi liniştit? Ţi-am zis şi asta, dar cred că erai prea mic ca să-ţi mai aminteşti. Cred că ai semnat în carnetul de note în locul meu, sau cam aşa ceva. Oricum, a fost ceva de care eu am râs, în loc să te pedepsesc. Îţi spun şi azi aceleaşi cuvinte, pentru că, văzând somniferele pe care le-au inventat cei din Guvern şi Parlament, ai putea crede că te-am minţit. N-a fost aşa, pentru că, dacă aş fi făcut-o, n-aş mai fi putut eu să dorm.
N-am să mă îndepărtez de subiectul ăsta şi-am să-ţi mai spun, chiar dacă acum eşti bărbat în toată firea, să înveţi să recunoşti, deopotrivă, o înfrângere, şi s-o porţi cu demnitate, ca şi o izbândă, pe care s-o împarţi întotdeauna cu oamenii care ţi-au fost alături. Tot aşa, încearcă să nu-i dezamăgeşti niciodată pe cei care cred în tine, oricât te-ar costa asta. Şi să nu trădezi pentru nimic în lume. Mă uit din nou spre Parlament – vorba vine, că doar sunt în cameră şi scriu întins pe pat, ştii tu cum îmi place mie să stau – şi te mai rog să ţii minte că, atunci când pleci cu cineva la drum, mergi cu el până la capăt, chiar dacă faci găuri în tălpi şi cărarea pe care aţi ales-o dă într-o groapă sau într-un zid.
Şi încă ceva. Dacă cineva îşi dă o palmă, băiete, să nu întorci niciodată şi celălalt obraz. Nu e creştineşte, ştiu, dar îşi spun ce-am păţit eu. Odată, am crezut în Dumnezeu cum numai în El poţi crede, dar pe mine niciodată nu ţin minte să mă fi ascultat sau să mă fi băgat măcar în seamă. De mine s-a ascuns întotdeauna, iar eu am obosit tot căutându-l. M-aş bucura însă ca tu să-l găseşti sau, şi mai bine, să nu-l fi pierdut, aşa cum mi s-a întâmplat mie.
Ţi-am spus astea prea târziu? Se poate, dar gândeşte-te că nu ţi le-aş fi zis niciodată dacă n-ar fi fost ziua aceea de duminică.
Te îmbrăţişează cu drag tata. Cel de după 26 mai.
Adrian CRÂNGANU