După sute de ani, zimbrii, din nou lângă noi


În curând, mai precis în luna mai, la Armeniş, în zona Plopu, vor fi aduşi câţiva zimbri – Bison Bonasus –, din mai multe ţări europene, locaţia fiind a cincea din ţară şi singura din vestul României care va fi repopulată cu aceste animale-simbol, dispărute acum 150 de ani. Zimbrii vor fi ţinuţi în mediul natural, pentru început în regim de semilibertate, într-o rezervaţie de 75 de hectare, ca urmare a implicării, în toamna anului trecut, a echipei Rewilding România – Carpaţii de Sud-Vest, scriu reporterii de la Pressalert.

Eliberarea zimbrilor în spaţiile special amenajate în această locaţie, înconjurată de pădure, se va realiza prin Programul „Rewilding Europe”, o iniţiativă unică în Europa a World Wide Fund for Nature. Prin acest program se intenţionează ca un milion de hectare de teren abandonat sau nefolosit să fie redat faunei sălbatice. Dintre cele cinci zone alese, două se află în România – Delta Dunării şi Carpaţii Meridionali.

Zimbrii vor poposi în apropierea Sitului Natura 2000 Munţii Ţarcu, pe valea râului Alb. Administraţia locală a oferit acestui proiect de reintroducere aproximativ 75 de hectare din suprafaţa păşunii comunale. Direcţia Silvică Caraş-Severin, prin Ocolul Silvic Teregova, a pus la dispoziţia proiectului alte aproximativ 80 de hectare”, au declarat reprezentanţii WWF România.

Zimbrii au trăit în zona Plopu în urmă cu câteva sute de ani. După uciderea ultimului zimbru din Transilvania, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, timp de aproape 150 de ani, în ţara noastră nu au mai existat animale din această specie. Refacerea populaţiei de zimbri din România a început în anul 1958, când o pereche a fost adusă din Polonia în pădurea Slivuţ – Haţeg, din judeţul Hunedoara. În momentul de faţă, rezervaţii de zimbri mai există în judeţele Neamţ, Dâmboviţa şi Braşov.

Sonia BERGER