Echipa Şcolii din Slatina-Timiş, în primele opt din ţară!


Campioana județeană la fotbal școlar, echipa Școlii Gimnaziale Slatina-Timiș, a reprezentat județul Caraș-Severin la Finala pe țară a Olimpiadei Gimnaziilor, întrecere desfășurată săptămâna trecută, la Vaslui.

Formația slătineană a fost singura echipă din mediul rural prezentă în competiție, celelalte formații având în componență jucători legitimați la școli de fotbal sau echipe de tradiție din România. Cu toate acestea, elevii profesorului Adrian Neagu au făcut o figură frumoasă la această întrecere, rezultatele obținute de ei fiind 3-4 cu Oradea, 1-5 cu Pitești, și 3-3 cu Piatra Neamț.

„Sunt mândru de echipa Şcolii din Slatina-Timiş! Am ajuns la faza finală, în primele opt formaţii ale țării. Am picat într-o grupă cu echipe din Pitești, Oradea și Piatra Neamț, toate având jucători legitimați la Școala de Fotbal «Dani Coman», FC Bihor și LPS Piatra Neamț. Noi, o echipa mică de la sat, cu jucători din comuna noastră, mult mai mici ca talie față de celelalte participante, am jucat de la egal la egal cu toate cele trei echipe, făcând o figură frumoasă. Tot respectul pentru acești băieți minunați!”, a spus prof. Adrian Neagu.

Sorin ROGOZ