Reînnoirea pascală se concretizează prin trăirea vieţii noi, adusă de Hristos în lume. Paştele impune celor renăscuţi prin botez să renunţe la fermentul vechi al răutăţii şi să se hrănească cu sinceritate şi adevăr.

Viaţa cu Iisus Cel Înviat se derulează în lumina Lui, aprinsă în Noaptea Învierii. Mai mult, omul de tip nou devine la rândul său un ferment pentru societatea în care trăieşte. Societatea umană e răscumpărată în totalitatea ei. Acest lucru îl face pe om mai receptiv şi mai disponibil, nu numai în viaţa personală, ci şi în cea socială, să instaureze Împărăţia lui Dumnezeu în această lume coruptă. La asta se referea scriitorul creştin Tertulian, când scria: „Anima naturaliter christiana” – sufletul în mod firesc creştin.

Iată pentru ce singurul izvor al reînnoirii sociale nu trebuie să-l căutăm noi în revoluţii, nici în constituţii sau în sisteme sociale, care nu sunt decât corsete pentru o societate handicapată, ci în acest suflu al Paştelui înnoitor.

Biserica creştină, cu experienţa ei bimilenară, realizează această restaurare a societăţii prin Sărbătoarea Paştelui, care începe cu Duminica Floriilor şi culminează cu Noaptea Pascală.

În Duminica Floriilor, poporul creştin intră cu Iisus în pătimire, pentru a se face părtaş de Înviere. Se separă intern şi extern de restul societăţii care refuză mântuirea, pentru a fi alături, ba chiar una cu Hristos, în drama supremă a istoriei.

Joia Mare este ziua instituirii legământului nou, bazat pe esenţa divinităţii: iubirea, porunca dragostei, împăcarea cu Dumnezeu şi semenii, precum şi Euharistia. Toate dau o nouă orientare vieţii pământeşti, schimbând-o dintr-un blestem, într-un pridvor al vieţii veşnice.

Vinerea Mare ne cheamă la fidelitatea supremă faţă de Legea lui Dumnezeu. Iisus s-a făcut ascultător până la moarte… (Filipeni 2, 8), dar nu a părăsit calea adevărului şi a dragostei, nu a trădat cauza lui Dumnezeu.

Sâmbăta Mare, tăcere de mormânt, în care cuvântul lui Hristos şi exemplul Său operează în sufletul nostru.

Noaptea Sfântă, Noaptea Învierii, ne transformă, ne transpune în mediul întunericului sufletesc şi trupesc, în care licăreşte speranţa celor vechi, ca apoi să se aprindă Lumina lui Hristos.

După această terapie divină, sufletul creştin devine altul. Pleacă în lume cu alte vederi, comportamente, şi mai ales cu alte puteri. Reînnoieşte public jurământul Sfântului Botez. O rugă fierbinte i se desprinde de pe buze pentru semenii săi care nu au participat la Sărbătoarea Sfintelor Paşti. Poate a sărbătorit şi el de atâtea ori Paştele superficial, mărginindu-se la o tradiţie cu ouă roşii şi cozonac, dar care nu l-a făcut mai bun şi fericit.

Pe căi ce duc către lume, de la Mormântul de pe Golgota, din care Iisus a înviat, se revarsă valuri de lumină. Dar este atâta gol şi atâta plin în casa veacului nostru, veac de vârf al unei lumi care-şi pregăteşte depăşirea… Gol şi plin, ca şi Mormântul de pe Golgota după Înviere. Gol de Cel Înviat şi plin de darurile Lui, care de două mii de ani înmiresmează dătătorul de viaţă Mormânt.

Veacul nostru: gol de Cel Înviat din cauza depărtării în timp, şi plin de harurile Lui, care, ca o scânteie pe paie, a aprins focul ce încălzeşte şi luminează veacurile, cu voia sau fără voia nemuritorilor muritori.

„Iată întuneric şi către seară este, rămâi cu noi, căci s-a plecat ziua”, stăruiau în acea zi cei doi ucenici Luca şi Cleopa.

Pe drumul istoriei ce se realizează tot mai vertiginos, aluatul dospit în covata de făină a lumii văduvită de Iisus a devenit pâine, la frângerea căreia Îl cunoaştem pe Iisus şi El se face nevăzut. Îl cunoaştem şi ştim că este El, dar ne facem totuşi că nu-L cunoaştem. Îl vedem, dar nu-L recunoaştem în răstignirea atâtor încercări: răstignit în calamităţi naturale, inundaţii, cutremure etc.

Deşi ne prefacem că nu-L vedem, ne prefacem că nu-L cunoaştem, El e mereu cu noi, vorbeşte cu noi, tâlcuindu-ne pe cale scripturile destinului uman. El intră şi azi prin uşile încuiate ale noastre şi umple de bucurie inimile martorilor Săi, căci „în lumina Sa vom vedea Lumina”.

Dar gol este Mormântul şi gol este şi veacul… Iar noi, astăzi, cu buzele arse de văpaia secetei şi a setei, sărutăm piatra care la aniversarea Învierii Domnului din anul 2016 rourează lumina rugului aprins de pe Horeb.

Lumina acestei Sărbători Pascale să fie pentru toţi cititorii ziarului izvor de viaţă înnoită, de bunătate şi armonie, pace şi înfrăţire!

Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU