În primul său disc Electrecord, cu 13 melodii imprimate, a fost acompaniat de Orchestra Radioteleviziunii, dirijată de George Vancu (Cârligul, Cărăbăşeasca, Piperiu, Măriuţa, Pup de crin – doină, Ardeleana din Jebel, Pe loc, Jocul mândrelor, Joc de doi, Ardeleană, Urâtu-mi cere inel – doină, Judecata, Şchioapa, Dudurica.) În anul 1959, pe când Efta Botoca era violonist-solist în Orchestra „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii „George Enescu”, naistul Fănică Luca l-a dus pe tânărul de atunci Gheorghe Zamfir la o repetiţie, să asculte câteva melodii. Acolo l-a cunoscut Zamfir pe Botoca. Iată ce a scris mai târziu maestrul Gheorghe Zamfir pe coperta discului Electrecord cu Efta Botoca: „Atunci l-am ascultat pentru prima oară pe Efta Botoca, care prin sunetul, arcuşul şi repertoriul său unic m-a fermecat şi mi-a dat senzaţia de înalţare şi purificare, făcându-mi sufletul de adolescent să vibreze, aşa cum numai florile vibrează când cade roua. Ani de zile l-am urmărit pe nevăzute… Pentru ca în anul 1972, când mă pregăteam pentru marile turnee, să-l solicit să mă-nsoţească. A acceptat cu bucuria pe care o încearcă un copil când i se dă cadoul mult visat. Şi am plecat… Ani şi ani l-am urmărit din culisele scenelor lumii, în sălile de concert, ani şi ani l-am simţit alături, vibrând împreună în doinele şi jocurile noastre nemuritoare. Plângeam deseori, acompaniindu-ne şi zburdând prin sârbe, ardelene, jocuri de doi, sau bocete”.

În orchestra lui Gheorghe Zamfir a cântat alături de bănăţenii Aurel Dorin Cuibariu si Pavel Cebzan, atât ca solist, cât şi ca priceput acompaniator. Pe disc sunt imprimate 12 melodii, acompaniat de mica orchestră a maestrului Gheorghe Zamfir (Vară, vară, primavară – doină, Doina Magdalenei Birăescu, Brâul lui Roşu, Joc de doi al lui Nicolae Botoca, Mărie, Mărie – doină, Ardeleana din Unip, De doi, Sus pe culmea dealului – doină, Ardeleana din Timiş, Cântecul miresei, Brâu din Jebel, Munte, munte, brad frumos). În acea perioadă a făcut turnee în Anglia, Austria, Australia, Africa de Sud, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Spania, SUA, Noua Zeelandă, Tasmania etc. A concertat în cele mai vestite săli de spectacole din Europa şi din lume: Sala Olimpia din Paris, Beethoven Halle din Berlin, Opera Hans din Viena, Kennedy Theatre din Los Angeles, Palatul Naţiunilor Unite din New York, La Grand Theatre de Quebec din Canada, Palatul Parlamentului Canbera şi multe altele. Pe melodia sa de nai, editată de Chappell din Paris, sub titlul „Traite du nai roumain”, Gheorghe Zamfir a scris o dedicaţie pentru Efta Botoca: „Iubitului meu Efta Botoca, cel mai mare violonist al românilor, cu credinţa ca-ntr-o zi va fi cunoscut, ca fiind deasupra celor ce n-au meritat, şi că încercările sale, ca şi ale mele, vor fi scopul nostru, al tuturor”, Paris, 16 iulie 1975. La invitaţia personală a împărătesei, s-a ţinut un concert la Casa împaratului Hirohito al Japoniei.

Doisprezece ani mai târziu, în luna decebrie 1987, Gheorghe Zamfir i-a dăruit lui Efta Botoca un disc cu colinde interpretate la nai. Iată dedicaţia pe care o scria Gheorghe Zamfir pe disc: „Scumpului şi dragului meu Efta Botoca – URIAŞUL folclorului nostru –, cu infinită tandreţe şi gânduri de pace şi fericire”. Pe un alt disc imprimat la Casa Electrecord, cu 13 melodii, Efta Botoca a fost acompaniat de formaţia instrumentală condusă de George Vancu. Pe coperta acestui disc, profesorul Tiberiu Alexandru, printre altele, a scris: „Din dorinţa sa, Efta Botoca a fost acompaniat doar de doi muzicanţi – Ştefan Bucur (contră) şi Marian Mirea (contrabas). Contra este o viola cu trei coarde, anume acordate, intinse deasupra unui căluş retezat, pe care instrumentistul le calcă deodată cu degetele şi cu arcuşul. Rezultă acorduri de trei sunete ample şi sonore, care dau impresia ca ar acompania mai mulţi inşi”. Pe ultimul disc Electrecord, pe care au fost imprimate 15 melodii, Efta Botoca a fost acompaniat de aceeaşi formaţie instrumentală condusă de George Vancu (Ştefan Bucur – contră şi Marian Mirea – contrabas).

Pe coperta ultimului disc, redactorul muzical Daniela Roxana Gibescu a scris: „Aşa cum pala de căldură a verii se topeşte în galbenul suav al lunii septembrie, aşa cum copacii se-nfioară la blânda atingere a toamnei începătoare, aşa cum plouă prin iarba înaltă de la Jebel cu naturaleţea lucrurilor simple, statornice, definitive, aşa e cântecul lui Efta Botoca, acela pe care, pe drept cuvânt, specialiştii l-au considerat «un adevărat poet al viorii». Înregistrările Radio şi Electrecord, câteva materiale – document păstrat în filmoteca TV – vor aminti peste timp un cântec unic: vor aminti fineţea şi precizia cu care Efta Botoca aducea spre inimile noastre bogăţia de melodie şi ritm a dansurilor din Banat, vor aminti acele strune vrăjite care dobândeau inflexiunile vocii umane, vor aminti timbrul catifelat, adânc şi pătrunzător ce purta în el mlădierea tremurului de frunză în adierea de vânt abia perceptibilă, vor aminti… ”.

Pentru ultima dată a fost în Jebelul său drag în 12 septembrie 1988. Atunci a fost invitat la o nuntă, unde a şi cântat. Bunicii miresei din partea mamei au cumpărat în anul 1954 casa părintească a lui Efta. Când mireasa a ieşit din casă, pentru a pleca la biserică, pentru cununie, a cântat, de unul singur, Marşul miresei, compoziţia ţăranului lăutar din Jebel, pe nume Ioan Stoia-Boghici. În anul 1990, în luna martie, Efta a fost la Strasbourg – Franţa, în casa profesoarei Flora Thalassa. În primăvara anului 1991, a cântat pentru ultima dată pe scena din Sala Palatului – solo vioară – o doină şi mai multe jocuri bănăţene, acompaniat de Orchestra Radioteleviziunii Române, dirijată de maestrul Paraschiv Oprea. La scurtă vreme, o boală nemiloasă a pus stăpânire pe trupul său destul de firav, o afecţiune care l-a măcinat repede (cancer pulmonar). La 13 septembrie 1991, a decedat în Bucureşti, înainte de a împlini 66 de ani. A fost înmormântat în Cimitirul Belu.

Apostolul Pavel, în Epistola către Evrei, capitolul IX, versetul 27, scrie: „Oamenilor le este rânduit odată să moară, iar după aceea să fie judecata”. Trupul omului se întoarce în pământ, dar faptele ostenelilor lui dăinuiesc peste veacuri. Doinele şi jocurile lui au rămas la noi şi la urmaşii noştri. Ele sunt imortalizate pe discuri Electrecord, casete audio şi video, pe CD-uri şi în inimile şi sufletele multor români, iubitori ai muzicii populare bănăţene. Înregistrările sale rămân un document autentic, un model interpretativ, în cea mai ridicată cotă valorică. Multe soliste din Ardeal l-au preferat pe Efta ca acompaniator: Florica Ungur, Florica Bradu, Viorica Flintaşu, Valeria Peter-Predescu şi Leontina Pop. Un artist de înaltă excepţie, cel mai desăvârşit maestru popular al arcuşului din Banatul zilelor noastre.

Doamna Mărioara Murărescu, într-un medalion la Radio, i-a spus pentru prima oară poet al viorii. Esenin spunea că poeţii sunt oameni, cu sufletul mai mare decât ei. Lui Efta i se potriveşte metafora. Cu ani în urmă, concertând la Bucureşti, marele violonist Yehudi Menuhin i-a spus lui Gheorghe Zamfir că ar dori să mai asculte muzica populară românească în interpretarea membrilor formaţiei sale. Au fost chemaţi la Hotelul „Intercontinental” numai membrii formaţiei care erau în acel moment în Bucureşti. Au lipsit Dorin Cuibariu şi Pavel Cebzan. Printre cei prezenţi a fost şi Efta Botoca, care a apărut la final. Aflându-se în faţa marelui violonist, Efta a fost foarte emoţionat. Acest lucru l-a observat şi Yehudi Menuhin, care l-a rugat să cânte în spatele său, ceea ce s-a şi întâmplat. După audierea minunatelor doine şi melodii de joc bănăţene, Yehudi Menuhin s-a adresat lui Efta Botoca, spunându-i: „Dacă ai fi făcut înalte studii muzicale ai fi cântat ca mine. Dar eu, deşi le-am făcut, nu pot să cânt ca dumneata”. Această întâmplare cu Yehudi Menuhin a fost povestită de Efta Botoca inginerului Florea Jebelean, din Timişoara.

Cu ocazia unei festivităţi desfăşurate în sala Căminului Cultural din localitatea Jebel, în memoria lui Efta Botoca, la data de 24 iulie 1992, ziarista Aurora Mărgianu, de la ziarul „Timişoara”, a luat un scurt interviu Mărioarei Murărescu, de la Televiziunea Română, din care redăm cuvintele referitoare la Efta Botoca.

Aurora Mărgianu: „V-aş ruga acum să ne vorbiţi puţin despre rapsodul Efta Botoca, a cărui cinstire ne-a făcut să ne întâlnim azi, aici, în comuna Jebel. Mărioara Murărescu: Întotdeauna m-am considerat printre privilegiaţi, pentru că în aceşti ani de muncă am avut prilejul să fiu mereu alături de nişte mari interpreţi. Încă de când eram la Radio, i-am ascultat înregistrările, îl cunoşteam şi aveam un adevărat cult pentru acest om. Fiecare piesă cântată de el ne releva omul Efta Botoca, acea fiinţă de o modestie rară, de o sensibilitate extraordinară. Probabil oamenii de aici aşa sunt, dacă el s-a ridicat de aici. Avea un fel cu totul aparte, nu doar în interpretarea pieselor solistice; ştia să acompanieze. Alergau soliştii vocali să realizeze discuri, înregistrări Radio cu Efta Botoca, pentru că el ştia de fiecare dată să aducă, prin tonul viorii sale, exact culoarea textului, şi umbre şi lumini… Era formidabil…”.

La festivitatea respectivă au participat numeroşi jebeleni şi rude ale lui Efta Botoca: Petru – Pătruţ (fratele), cumnata Cristina, mătuşa Livia Codobei, unchiul Nicolae Botoca, verişorul Ioan Codobei, verioşoara Silvia Botoca (fiica lui Nicolae) şi alţii. Prezent a fost şi actorul Ioan Olariu (Taica Petru), care a scris şi citit o poezie pentru prietenul său dispărut, Efta Botoca. La sfârşitul manifestării, Orchestra Ansamblului „Banatul” din Timişoara a oferit publicului prezent un program muzical „In memoriam Efta Botoca”. Bătrânul Nicolae Botoca, în vârstă de 88 de ani, a urcat pe scenă şi a interpretat la vioară câteva jocuri bănăţene pe care le-a cântat nepotul său Efta, fiind acompaniat de Orchestra „Banatul”, dirijată atunci de Radu Vincu.

Pentru cinstirea memoriei lui Efta Botoca, Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Timiş, alţi factori de cultură naţionali şi judeţeni, au organizat primul „Concurs naţional al lăutei româneşti Efta Botoca”, în 1995, în perioada 17-18 iunie. Componenţa juriului la acest festival a fost Nicu Creţu, de la Ansamblul din Craiova, prof. Ioan-Vanu Odrobot, prof. Gelu Stan, conf. Ovidiu Papană. Pe lângă membrii Orchestrei „Banatul”, au fost prezenţi şi au cântat Dorin Cuibariu, Pavel Cebzan, Luţă Popovici şi Tică Stângaciu. Pe lângă un public numeros, în sala Casei Naţionale au fost prezenţi prof. Ciprian Cipu, prof. Daniela Băcilă, prof. Dan Băcilă, prof. dr. Ioan Viorel Boldureanu şi inginer Florea Jebelean (un cunoscut al maestrului Efta Botoca). Profesorul Dorin Cuibariu şi ing. Florea Jebelean au adus o efigie cu chipul lui Efta Botoca, care în timpul programului muzical a fost pusă pe scenă, în faţa orchestrei. Atunci s-a hotărât ca efigia cu chipul lui Efta Botoca să fie pusă pe frontispiciul Casei Naţionale. Din acea zi, fostul Cămin Cultural din Jebel se numeşte „Casa Naţională Efta Botoca”.

Ştefan ISAC