Elevii din Teregova, pasionaţi de istoria Holocaustului



La sfârşitul lunii aprilie, Inspectoratul Şcolar al judeţului Caraş-Severin, reprezentat de inspectorul de specialitate prof. Manuela Golopenţa, a organizat faza judeţeană a Concursului Naţional „Memoria Holocaustului”. Competiţia, la care au participat elevi de gimnaziu şi liceu din Reşiţa, Bozovici şi Teregova, a constat într-o probă scrisă, urmată de realizarea unui afiş pe tematica Holocaustului. Acţiunea a avut rolul de a conştientiza semnificaţia Holocaustului ca o încălcare brutală, gravă a primului drept al omului – dreptul la viaţă, iar pe de altă parte formarea şi dezvoltarea, la elevi, a comportamentului tolerant, democratic.

Pasiunea pentru această temă a istoriei universale, cultivată în cadrul orelor opţionale despre Holocaust, a contribuit la performanţele deosebite obţinute de elevii Şcolii de Arte şi Meserii Teregova. Astfel, elevul Florin-Marius Bumbăcilă a ocupat locul al doilea, eleva Cristina-Mădălina Radu s-a clasat pe locul al treilea, iar elevele Patricia Copăcean, Lia-Sabina Damian şi Maria Talpeş au obţinut menţiuni. Câştigătorii au fost răsplătiţi cu diplome, cărţi şi felicitări.

Gabriela BICA