Vechea Episcopie a Caransebeşului, reînfiinţată în decembrie 1864 şi aureolată de ierarhi de talia lui Ioan Popasu, Nicolae Popeea şi Miron Cristea, pentru a-i aminti doar pe cei dintre 1865-1919, se prezenta la începutul deceniului cinci al secolului trecut cu o istorie bogată în evenimente, care i-a asigurat existenţa în momente când s-au găsit persoane doritoare de a-i grăbi sfârşitul.

Nu era o episcopie bogată, şi acest lucru era binecunoscut de către demnitarii Bisericii Ortodoxe Române, dar, în pofida acestui fapt, şi-a adunat forţele intelectuale risipite în toate protopopiatele, împreună cu care a conceput planuri de rezistenţă şi izbândă în multe domenii, prestigiul său consolidându-se în permanenţă.

Zestrea sufletească nu era impresionantă comparativ cu alte eparhii, dar, având în vedere că pe raza sa trăiau şi alte naţionalităţi – germani, sârbi şi maghiari –, de alte confesiuni, aceasta era o garanţie sigură pentru cimentarea credinţei. Credincioşii cei mai numeroşi erau în lumea satului, tradiţional şi conservator prin fire.

În anul 1941, în cele nouă protopopiate, din care două pe teritoriul Banatului Iugoslav, se găseau 337.350 de credincioşi ortodocşi români, care aveau în proprietate 68.125 de case. Numărul parohiilor se ridica la 285, existând şi 21 de filii în sate cu o populaţie mică. Erau construite 304 biserici şi cinci capele, între acestea aflându-se şi cele ale mânăstirilor. Cele mai multe fuseseră înălţate în secolul al XIX-lea şi primele decenii ale secolului următor.

În anii următori, populaţia românească de pe raza eparhiei a scăzut treptat, creând îngrijorare şi încercându-se stoparea fenomenului denatalităţii. Demn de remarcat era faptul că Episcopul Veniamin Nistor a publicat în Altarul Banatului un studiu de referinţă intitulat „Chestiunea denatalităţii în Banat”, depistând cauze de ordin moral şi social, iar pe de altă parte cauze interne şi externe. Pretindea din partea preoţilor şi credincioşilor responsabilitate pentru stoparea fenomenului.

În anul 1942, pe raza eparhiei Caransebeşului existau 312 biserici, a căror valoare era de 223.170.641 de lei, 177 de case parohiale în valoare de 29.864.010 lei, 56 de case pentru închiriere în valoare de 17.144.500 de lei, 9.877 de jugăre ca dotaţie preoţească, 2.043 de jugăre pământ bisericesc şi alte realităţi în valoare de 6.431.000 de lei. Însumată, averea bisericească se ridica la 407.244.207 lei, adăugându-se la aceasta şi cele 178 de edificii şcolare care anterior fuseseră şcoli confesionale, cu o valoare de 46.910.000 de lei.

Consiliul eparhial din Caransebeş administra cu multă chibzuinţă în acei ani 16 fundaţii, unele create cu multe decenii în urmă, dintre care mai însemnate erau: Fondul Arhiereului Filaret Musta, în valoare de 1.122.635 de lei, Fondul Episcop Nicolae Popeea, în valoare de 203.090 de lei, şi Fondul parohului Ioanichie Neagoe, în valoare de 107.100 de lei. Fundaţiile erau utilizate în scopuri culturale, şcolare şi caritative.

Activau pe raza eparhiei, pe lângă personalul de cult din oraşul Caransebeş, circa 320 de preoţi, în această cifră incluzându-se şi cei şapte protopopi tractuali. Lor li se alăturau călugării şi călugăriţele, în număr de 25-28, care vieţuiau în cele trei mânăstiri din eparhie.

x x x

Astfel se prezenta Episcopia Caransebeşului în luna martie 1941, când Episcopul dr. Vasile Lăzărescu, cel care a condus această episcopie încă din anul 1934, a fost ales episcop al nou-înfiinţatei Episcopii a Timişoarei. Militase pentru această înfiinţare încă din anul alegerii sale ca episcop, iar în anumite momente, prin atitudinea sa, a pus chiar în pericol existenţa episcopiei în care păstorea.

În 21 martie 1941, dr. Vasile Lăzărescu a părăsit reşedinţa din Caransebeş fără a-şi lua rămas-bun de la cei mai apropiaţi consilieri ai săi. Gestul a lăsat un gust amar în sufletele celor mai apropiaţi colaboratori.

Va fi instalat ca Episcop al Timişoarei în 25 martie 1941, eveniment la care va participa şi o delegaţie din Caransebeş. Stabilită în şedinţa din 22 martie în componenţa Romul G. Ancuşa, Dimitrie Sgăvârdea, Nicolae Cornean, Petru Toma, Virgil Musta, Ştefan Bornuz şi Teodor Roşca, delegaţia din Caransebeş a luat parte doar la solemnitatea întronizării.

Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului a condus ceremonia de întronizare, iar Emanoil Bucuţa, secretar general în Ministerul Cultelor, a citit Decretul regal de învestire.

Urmare a înfiinţării acestei episcopii, eparhia Caransebeşului a cedat integral Protopopiatele Buziaş şi Ciacova, şi încă 11 parohii situate în ţară, dar care aparţinuseră Protopopiatului Vârşeţ, unde trăiau 55.685 de credincioşi ortodocşi români, organizaţi în 73 de parohii conduse de 74 de preoţi.

Conform unui document intern din 17 iunie 1941, eparhia Caransebeşului avea în compunerea ei nouă protopopiate. Cuprindea 288 de parohii şi 40 de filii, iar numărul credincioşilor era de 329.154, protopopiatele cu cel mai mare număr de credincioşi fiind Mehadia (62.876), Caransebeş (59.164) şi Biserica Albă (40.308), acesta din urmă cu toate parohiile pe teritoriul României. Se observă că datele nu corespund cu cele prezentate Adunării eparhiale din 3 mai 1942, diferenţele nefiind mari.

S-a dorit la Caransebeş, după plecarea lui Vasile Lăzărescu, o sedisvacanţă cât mai scurtă din partea Consiliului eparhial, care în 11 aprilie a intervenit la Mitropolitul Nicolae Bălan şi la Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor pentru ca alegerea noului episcop să se facă „neapărat în intervalul de 3 luni”.

Informat despre evenimentele din apropierea hotarelor României şi despre unele dispute ivite recent între cele două Consilii eparhiale surori din Banat, Mitropolitul Nicolae Bălan, analizând şi cererea Consiliului eparhial din Caransebeş, s-a adresat Patriarhului Nicodim cu o Adresă din care redăm: „Date fiind împrejurările excepţionale de azi, se cere ca alegerile pentru Episcopul de la Caransebeş să aibă loc cât mai repede, aceasta în interesul păstoririi mai bune a clerului şi credincioşilor şi datorită complicaţiilor ce sunt pe cale a se desfăşura tocmai în vecinătatea Banatului”.

La Caransebeş, sedisvacanţa a durat până în 3 iunie 1941, când s-a întrunit Colegiul electoral al Bisericii Ortodoxe Române, care l-a ales pe Veniamin Nistor ca episcop. După alegere, nou-alesul episcop a luat cuvântul şi, mulţumind electorilor, a declarat: „Când trupul Ţării a fost sfâşiat şi milioane de români, fraţi ai noştri, au ajuns iarăşi în robie străină, Biserica şi slujitorii ei trebuie să stea nedespărţiţi lângă aspiraţiunile Neamului, lângă sufletul lui, întărindu-l, încurajându-l şi ţinându-i caldă nădejdea în viitorul lui. Pentru această poruncă a vremii de azi voi lupta cu toată inima şi cu toată credinţa mea de român, păstorind acel isteţ şi harnic popor al mândrului Banat”.

Hirotonirea întru episcop a avut loc în 8 iunie, Duminica Rusaliilor, în Catedrala Metropolitană din Sibiu, şi a fost oficiată de către Mitropolitul Nicolae Bălan. Era prezentă şi o delegaţie a Episcopiei din Caransebeş, în frunte cu Romul G. Ancuşa. Condusă de peste 75 de ani de către episcopi care au aureolat prin fapte această eparhie, în cuvântul său Mitropolitul Ardealului îl sfătuia astfel pe Veniamin Nistor: „Vei găsi acolo iluştri înaintaşi ai P. Sfinţiei Tale şi o veche tradiţie bisericească. Să te inspiri din acest trecut glorios şi să conduci în spiritul acelei tradiţii blânde şi credinciosul popor al acestei eparhii”.

Învestirea s-a desfăşurat tot la Sibiu, în 14 iunie, din Caransebeş participând o delegaţie a oraşului în frunte cu primarul dr. Isac Rădulescu şi alta a Consiliului eparhial.

Festivităţile de instalare au avut loc în 24 august. În aceeaşi zi, călcând la Vama Marga pe pământul Banatului şi al eparhiei pe care urma s-o păstorească, a rostit următoarele: „Mă simt dator de a nu-mi mai aparţine mie întru nimic, ci de a mă devota cu totul slujbei la care am fost chemat”. La acel important eveniment au participat Mitropolitul Nicolae Bălan, Vasile Lăzărescu, Episcopul Timişoarei, Nicolae Popovici, Episcopul Oradiei, Andrei Magieru, Episcopul Aradului, Episcopul Policarp al Americii, Generalul Radu Rosetti – ministrul Culturii Naţionale şi al Cultelor, Generalul Corneliu Dragalina ş.a. La Liturghia Arhierească erau prezenţi şi colonelul Ion Utză, prefectul judeţului Severin, dr. Caius Brediceanu – fost ministru, dr. Titus Popovici, fost ministru, dr. Tiberiu Brediceanu – directorul Operei Române din Bucureşti, dr. Moise Ienciu, inspector general în Departamentul Cultelor, lt.-col. Andrian, prefectul judeţului Caraş, şi Ilie Lungulescu – preşedintele Curţii de Apel din Timişoara.

Constantin BRĂTESCU