Anul acesta, la Editura Episcopiei Caransebeşului a văzut lumina tiparului primul volum dintr-un mai amplu proiect gândit de reputatul muzicolog Dumitru Jompan.
Episcopia Caransebeşului a reprezentat pentru istoria Banatului un reper în conservarea credinței strămoşeşti, a limbii române şi a conştiinţei naționale, într-un context frământat. Este lesne de înțeles că toate aceste strădanii s-au materializat prin neobosita lucrare a ierarhilor, care, aduşi de Pronia Divină în Banat, s-au identificat cu realitățile, dar şi cu năzuințele bănățenilor. După cum se ştie deja din istoriografie, primii trei ierarhi ai eparhiei noastre s-au altoit în Banat, venind de pe meleagurile binecuvântate ale Ardealului, precum loan Popasu şi Nicolae Popea din Braşov, iar Miron Cristea din Toplița. Formarea acestor iluştri ierarhi organizatori şi oameni de cultură s-a făcut sub auspiciile unor personalități emblematice ale Transilvaniei, precum Sf. Mitropolit Andrei Şaguna sau Mitropolitul Ioan Mețianu. Alegerea acestor ierarhi în scaunul vlădicesc de la Caransebeş a reprezentat o confirmare a unei activități anterioare prolifice în Ardeal, drept pentru care aşteptările unei activități consistente la Caransebeş au fost foarte mari.
Contemporanii lor, dar şi cei de astăzi recunosc marea lor contribuție la ceea ce comunitatea a moştenit. Episcopul loan Popasu este organizatorul in facto al eparhiei şi ctitor de instituții precum Institutul Teologic Diecezan, Tiparul Diecezan, Foaia Diecezană etc. Episcopul Nicolae Popea, ucenicul iubit al Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna, s-a evidențiat prin ţinuta academică, dar şi prin spiritul jertfelnic de păstrare a şcolilor confesionale din Graniţa bănăţeană. Episcopul Elie Miron Cristea rămâne în conștiința locală, și nu numai, ca remarcabil diplomat în relațiile cu Imperiul dualist, dar mai ales un personaj exponenţial al Marii Uniri din 1918.
Lucrarea la care facem referire vine să evidenţieze o fațetă aparte din pasiunea și lucrarea celor trei ierarhi, și anume vocația artistică şi muzicală, pe care au utilizat-o fiecare pentru a-şi valorifica activitatea pastoral-misionară. Interferența lui loan Popasu, în oraşul de sub poalele Tâmpei, cu fascinantul creator de muzică bisericească Anton Pann, este unul dintre semnele menite să ne dezvăluie aplecarea sa pentru revitalizarea stranelor din Protopopiatul Braşovului, mai întâi, iar apoi pentru organizarea Catedrei de muzică la Institutul Teologic și la Şcolile confesionale din eparhie. Personalități ale muzicii din Banat precum Nicolae Popovici sau Antoniu Sequens sunt legate de Episcopul loan Popasu, atât prin contribuția sa la formarea lor, cât şi pentru deschiderea ierarhului spre a-i folosi în educația muzicală a copiilor, tinerilor şi chiar adulților. Episcopul Nicolae Popea şi-a intersectat activitatea didactică de la Sibiu cu mari dascăli, precum Dimitrie Cunțan, Gheorghe Dima şi Timotei Popovici, originar de la Tincova, județul Caraș-Severin. Ajuns la Caransebeș, pe un teren pastoral fertilizat deja de antecesorul său, Nicolae Popea a încuviințat și încurajat societățile de muzică și lectură devenite deja repere educaționale în Banat. Distins filolog şi bun cunoscător al operei eminesciene, Miron Cristea a întreținut legături strânse cu oamenii de muzică din timpul său, precum Tiberiu Brediceanu, L.D. Chirescu, Sabin Dragoi sau lon Vidu. Odată propulsat în cele mai înalte responsabilități bisericești, Patriarhul Miron Cristea a contribuit substanțial la organizarea Academiei de Muzică Religioasă din Bucureşti, considerată necesară pentru revigorarea muzicii bisericești, prin pregătirea de dascăli competenți pentru şcolile teologice.
Mănunchiurile de informații adunate cu multă conştiinciozitate şi rigoare de către prof. univ. dr. Dumitru Jompan sunt menite să actualizeze relevanța muzicii bisericeşti în organizarea pastoral-misionară a comunităților ecleziale. Cadru didactic pentru Şcolile teologice caransebeşene şi apreciat muzicolog, cu o vastă operă în domeniu, autorul ne propune prin acest prim volum dintr-un proiect mai amplu, denumit sugestiv Episcopii Caransebeşului şi muzica, să actualizăm necesitatea implicării în fenomenul muzical coral şi cel de strană. Constatăm astăzi, cu tristețe, că vocațiile muzicale, atât în şcolile de teologie, cât şi în stranele din Banat, suferă foarte mult, ceea ce determină o scădere a calității actului liturgic şi implicit a prezenței credincioşilor la slujbele bisericeşti.
Recomandăm tuturor cititorilor să descopere o lume, care, deşi pare demult apusă în astfel de deprinderi, ne vorbeşte mult despre ce putem redobândi prin valorificarea educației muzicale.
Pr. Romulus FRÎNCU
